Noul ministru liberal de interne, Marcel Vela, a anunțat azi în cadrul unei conferințe de presă că șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, va fi numit în postul de șef de cabinet al titularului de portofoliu.
Fost ”poliţist al anului”, desemnat pentru activitatea profesională ireproşabilă, soldată cu neutralizarea unor clanuri de interlopi din Valea Jiului, dar săltat apoi, în octombrie 2013, de la locuinţa sa, pe motiv că deranjase interesele unor băieţi cu gulere albe şi manşete negre, ce sforăreau după voie Statul de Drept, fostul comisar şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost achitat în 2016 într-un dosar în care era şi parte vătămată şi inculpat, dezvăluind opiniei publice cancerul care parazitează procuratura din România.
De la achitarea sa pe fond și până în prezent, Berbeceanu s-a făcut cunoscut prin desele sale luări de poziție împotriva încrengăturii de interese și asocieri infracționale din aparatul național de justiție.
În acest an, ca marginalii la cazul criminalului din Caracal, Berbeceanu a pus punctul pe ”i”, cu un mesaj vehement la adresa păpuşarilor aceluiaşi Stat de Drept care a început să omoare, prin complicitate, în România, pe bandă rulantă: ”Trebuie să aibă tupeu electoral jegos pentru a propune “Referendum pentru viol” tocmai ăia care au propus reducerea termenelor de prescripţie pentru toate infracţiunile inclusiv pentru viol, ăia care au introdus recursul compensatoriu pentru toţi infractorii inclusiv pentru violatori, ăia care au propus măsuri de modificare a procedurii penale care să îi scape pe infractori inclusiv pe violatori.
Nu vă mai crede nimeni! Marş, mă, de aici!”
Nominalizarea lui Berbeceanu ca șef de cabinet la Interne nu este doar o recunoaștere a luptei sale continue împotriva corupției și criminalității patronate, până acum, de organismele de stat, dar și o garanție a faptului că noua structură guvernamentală își propune să asaneze răul sistemic.
Bine ai venit înapoi, Comisare, e atâta treabă de făcut în țara asta în care, dacă ai ghinionul să calci pe coadă pe cine nu trebuie, e foarte posibil să ajungi după gratii, lângă infractorii pe care i-ai înfundat. Iar dacă pruncul nu ți-e vreo beizadea cu gardă de corp, ai toate șansele să-i găsești oasele în butoiul vreunui psihopat.
Cu tot cu statul de drept care, ori stă de șase, ori se scarpină, cu deget de tablagiu, în buric!