Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, după ședința coaliției, că a fost, ca orice cetățean, afectat de ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor.
„Înțelegem nevoia de creștere a numărului de paturi la ATI. Pe de altă parte, orice decizie de transformare a unui spital în spital Covid trebuie să urmeze niște pași și transformarea trebuie să se facă astfel încât să se permită tratarea pacienților în cele mai bune condiții. În ceea ce privește chestiunea legată de Vlad Voiculescu, le-am spus foarte clar colegilor din USR că PLUS răspunderea politică exlusivă pentru menținerea în funcție a ministrului Voiculescu aparține partidului care îl susține”, a spus Orban.
De asemenea, președintele PNL a precizat că liberalii privesc „extrem de îngrijorați la modul în care este gestionat Ministerul Sănătății”.
El mai spune că exigența liberalilor față de modul cum e condus Ministerul Sănătății este maximă.
„Noi susținem foarte clar dreptul premierului care, atunci când consideră că un ministru afectează buna funcționare a guvernului, nu-și îndeplinește atribuțiile și nu pune în practică programul de guvernare și generează situații care pot pune în pericol buna desfășurare a guvernului, premierul are dreptul constituțional de a propune schimbarea ministrului respectiv. De asemenea, cred că fiecare partid din coaliție trebuie să aibă o evaluare a proprilor miniștri și atunci când un ministru nu-și face treaba partidul care l-a propus să solicite schimbarea”, adaugă președintele PNL.
Vlad Voiculescu va continua să fie ministrul Sănătății, a anunțat liderul USR, Dan Barna: „Nu a fost niciun moment în discuție, în coaliție, să fie demis sau să se retragă”.