- Investigația Ziarului de Gardă din Chișinău a obținut, de altfel, și marele premiu („Superscrierea anului”) la gala Premiilor Superscrieri 2025, organizată luni la București.
Este pentru prima dată când o investigație jurnalistică din R. Moldova, o echipă de jurnaliști din R. Moldova și o instituție media din R. Moldova obțin această distincție europeană în jurnalism, notează publicația Ziarul de Gardă.
În slujba Moscovei. Investigație sub acoperire – de Măriuța Nistor, Natalia Zaharescu (Ziarul de Gardă) – a documentat timp de mai multe luni modul în care rețeaua lui Ilan Șor, oligarhul moldovean care a fugit la Moscova pentru a scăpa de pușcărie, și a racolat oameni care să servească intereselor Rusiei în Republica Moldova. Scopul rețelei era compromiterea referendumului pro-UE și a președintei pro-europene Maia Sandu.
„O investigație sub acoperire uluitoare”
„Această poveste investighează influența Rusiei asupra alegerilor prezidențiale și a referendumului privind integrarea europeană, desfășurate în Republica Moldova în octombrie și noiembrie 2024. Federația Rusă a acționat în Moldova printr-o rețea formată din zeci de mii de persoane, coordonată de la Moscova de oligarhul Ilan Șor. În acest material, Ziarul de Gardă demonstrează această intervenție masivă în alegerile din Moldova, infiltrându-se în rețeaua lui Șor și documentând activitățile din interior, folosind camere ascunse și identități false”, descriu organizatorii „European Press Prize” investigația ZdG.
„O investigație sub acoperire uluitoare, care arată cum banii rusești și rețelele de influență au operat în Moldova – plătind oamenii în numerar pentru a participa la mitinguri și pentru a vota împotriva candidatei pro-UE Maia Sandu”, au remarcat membrii juriului care au decis investigația câștigătoare.