La data de 12 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Ialomiţa, împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomiţa, au efectuat 11 mandate de percheziție domiciliară, pe raza oraşului Ţăndărei într-un dosar penal.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui Ordin European de Anchetă, la solicitarea autorităților judiciare din Regatul Spaniei – Tribunalul nr. 3 Benidorm, care derulează cercetări într-o cauză vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită din cetățeni români, cu domiciliul în judeţul Ialomiţa.

Concomitent cu acțiunea desfășurată în România, Poliţia Naţională Spaniolă a efectuat și ea patru percheziții domiciliare pe teritoriul regatului Spaniei, în regiunile Madrid şi Murcia. Cu această ocazie, au fost luate măsuri preventive cu privire la 21 cetățeni români, toți cu domiciliul în oraşul Ţăndărei.
DIICOT a transmis că bărbații cercetați în aceste dosare au comis mai multe infracțiuni pe teritoriul Spaniei, iar cu banii obținuți în acest mod și-au cumpărat imobile și mașini de lux în România.

„Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că, în perioada 2024 – 2025, suspecții au comis pe teritoriul regatului Spaniei, mai multe infracțiuni de furt şi tâlhărie. Sumele de bani şi bunurile astfel obținute au fost transferate în România şi utilizate la achiziţia unor imobile şi autovehicule de lux, precum şi la asigurarea unui nivel de trai ridicat, în condiţiile în care niciunul dintre suspecţi nu realizează venituri legale”, a transmis DIICOT.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele suspecților au fost identificate și ridicate bijuterii (cercei, brățări, inele, lanțuri, pandantive), ceasuri de lux, precum și diverse sume de bani (13.100 lire sterline, 6.200 euro și 29.000 lei). De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a 57 de conturi bancare, 7 imobile și 5 autovehicule deținute de către membrii grupului de criminalitate organizată, potrivit DIICOT.