O călugăriţă a cheltuit peste 800.000 de dolari la jocuri de noroc, după ce a devalizat şcoala pe care o conducea. Sora Mary Margaret Kreuper, o călugăriţă catolică, a ”spart” 835.339 de dolari din fondul şcolii.
Sora Mary Margaret Kreuper a fost de acord să pledeze vinovată la acuzaţiile care îi sunt aduse, anume că ar fi delapidat Şcoala Catolică din Torrance, California, pe care a condus-o în trecut, au declarat procurorii.
Călugăriţa catolică a fost director al Şcolii Catolice St. James din Torrance, California, până în anul 2018.
Femeia în vârstă de 79 de ani a fost acuzată de furtul a peste 835.000 de dolari SUA. Suma exactă este de 835.339 de dolari, bani proveniţi din fondurile şcolii. Sumele au fost folosite pentru plata excursiilor făcute de soră pentru a-şi satisface pasiunea pentru jocurile de noroc, au declarat procurorii federali care au luat urma banilor. Femeia era o împătimită a cazinourilor şi cheltuia sume uriaşe.
Sora Mary Margaret Kreuper a fost acuzată pentru fraudă bancară şi pentru spălare de bani, după ce a făcut ”inginerii” financiare cu finanţele de la Şcoala Catolică St. James în decurs de 10 ani. Călugăriţa urmează să fie trimisă în judecată pe 1 iulie, potrivit oamenilor legii.