O bătrânică luată de mascați și terorizată pentru că ar fi dat mită de 10 ouă a fost achitată post-mortem de Curtea de Apel Cluj, chiar înainte de Paște. Femeia și-a trăit în teroare ultimele zile, temându-se să nu sfârșească într-o închisoare.
Maria Cociorvan, bătrânica hărţuită de DNA până în ultimele zile ale vieții ei, a murit în 2016 și a susținut mereu că este nevinovată.
În 2014, ea a fost luată pe sus de mascați și interogată fiind acuzată că ar fi dat ca mită 10 ouă unui judecător din Rădăuți (Suceava). De atunci și până când a închis ochii, ea a trăit sub teroare, iar stresul emoțional i-a grăbit sfârșitul.
La șapte ani după decesul ei, femeia a fost achitată de Curtea de Apel Cluj, chiar înainte de Paște, în ziua de 13 aprilie a.c.
Ce s-a întâmplat
Femeia a fost acuzată de corupție, iar procurorul a susținut că ea i-ar fi dat dat mită 10 ouă și suma de 1.000 de euro unui judecător de la Rădăuți. Totul pentru ca magistratul să îl salveze pe fiul ei, care era acuzat într-un dosar.
„În baza art. 396, alin. 6, dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatelor C. M., sub aspectul comiterii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prev. de art.292 alin.1 Cp rap la art.6 din LG.78/2000 -pct. 11.1 respectiv complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată art.48 Cp prev. de art.292 alin.1 Cp rap la art.6 din LG.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 Cp-pct. 12.1, ca urmare a intervenirii decesului acestora”, se precizează în sentința dată de Curtea de Apel Cluj.
În același dosar au fost inculpate și alte persoane, însă toate au fost achitate, cu o singură excepție. Fostul judecător Bogdan Bărbuță, de la Judecătoria Rădăuți, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat că a sprijinit un om de afaceri din Rădăuți și că a încălcat legea pentru acesta.