Nu vă mai bateți joc de democrație! În ceasul al 13-lea, haideți să le încurcăm hoțiile și să facem o nouă Revoluție. Nu una sângeroasă, ci una executată cu ștampila de vot!
Am vrut Libertate așa că am făcut o Revoluţie. Dar i-am lăsat pe milițienii gândirii (transformați în politicieni) să ne mintă că ne mitraliază teroriștii din orice poziție, că vin străinii și ne cumpără țara, că la “peneleu și penețeu s-au găsit droguri, arme și valută” șamd şi, pe valul de oportunităţi creat, ne-am dus liniştiţi la culcare, să ne facem siesta. Lucrau alţii pentru noi. Și ne-au lucrat bine.
Ne-am procopsit pe hoitul Revoluţiei cu toți necrofagii, coprofagii și defecții din educație ai României încuibați în poltică și afaceri. De aceea azi ne bucurăm de toată libertatea lor de a ne amenița cu banii furați de la noi că ne pot închide gura. GIO nu are nevoie de critică, are nevoie de liniște – hoții numai în liniște operează.
Dar am putea fi amabili să începem să le încurcăm hoțiile nu numai prin puterea Cuvântului (pe care au impresia că o pot înăbușii cu banii lor murdari!) și să facem o nouă Revoluție. Și nici nu-i nevoie de una mai sângeroasă decât cea executată cu tuşul de pe ştampila de vot. Vă garantez că, folosit cu grijă, fiecare vot este mai doborâtor decât glontele ieşit dintr-o armă, mai tranşant decât ghilotina. Numai să ai cu cine.
Este timpul să nu vă mai mire divorțul între valorile pe care politicienii le clamează public și ceea ce fac în realitate. Să nu vă mai resemnați în fața acestei rupturi evidente dintre ce se susține în timpul campaniilor electorale și ceea ce se face ulterior. Politica este o curvă iar politicienii sunt codoșii acesteia.
Este timpul să ne dezobișnuim să lăsăm ca partidele politice în loc să fie organizaţii care apără un program bine definit, să se transforme în grupări de interese oculte. Să nu ne mai permitem să votăm tot ceea ce ne propun ei după diverse înțelegeri făcute în birouri obscure, fără nici o selecție – alta decât cea: “ți-am dat, mă, acum dă-mi și tu mie”. Să nu le mai permitem acestor GIO să ne vâre pe liste tot felul de defecți din educație, tot felul de neterminați și neisprăviți!
Altfel ne vom bate în continuare joc de Democraţie și vom contribui la întărirea Grupurilor Infracționale Organizate.