Celebrul G. Simion, românul suprem, patriotul de operetă ce pune semnul egal între marketing și înșelătorie, s-a dat din nou în spectacol, cu o declarație care face ca până și Evul Mediu să-și dorească să se dezică de el. Acest vajnic gladiator de talk-show, un fel de Spartacus de mahala, cu vocabular de galerie și retorică de Inchiziție, ne-a lămurit într-un acces de testosteron involuntar. „Eu sunt luptător, nu sunt muiere”, dixit minitribunul, fardându-se cu praf de virilitate contrafăcută, numai bună de eractat imaginea de sine în ochii altora la ore de prime time.
„Muiere”, deci. Un cuvânt rostit cu dispreț, scuipat parcă între două fumuri de „Carpați” fără filtru și o părere necerută despre ce-i lipsește României ca să fie „mândră”. O sintagmă care, în gura lui Simion, devine sinonimă cu slăbiciunea, lipsa de curaj, de asumare, cu inadecvarea la luptă. O definiție nouă, servită direct din mintea unui personaj ce pare să fi ratat mare parte din lecțiile istoriei, ale biologiei, ale logicii și ale bunului simț.
La români, „muierea” supremă poartă numele de „mamă”. O femeie fără de care Simion nu s-ar fi aflat pe planeta asta, să ne delecteze cu isprăvile sale de gală electorală cu parfum de miting. Fără „muierea” supremă, n-ai fi fost adus pe lume, schimbat, legănat, hrănit, consolat, încurajat, învățat să vorbească. Da, chiar și acele fraze scurte, sacadate, aruncate precum un ciomag cu care își „mângâie” electoratul ca pe un măgar de povară, sunt la origine, posibile, tot datorită unei femei. Una care, probabil, a muncit mai mult decât muncește el într-o sesiune parlamentară, una care l-a iubit și când a greșit, care l-a îmbrăcat de Sărbători și i-a călcat și cămașa cu care a luat, la BAC, 10 la franceză (căci corigența din studioul tv parizian a fost cauzată, știm sigur, de un sabotaj al fierului globalist de călcat).
Simion e bărbatul care a mânjit figurile etalon ale istoriei de propagandă pe pereții sediului de partid. Ștefan și Viteazul sunt pe toate gardurile. Avram Iancu și cu Vlad i-au vândut tricourile pentru care n-a plătit taxe la stat, iar masonul Bălcescu și greco – valahul Mircea cel Bătrân se înghesuie pe vizualurile electorale, stânjeniți de lipsa acelui ceva pe care amândoi l-au iubit peste măsură. „Muierea”.

De ce? Simplu. Pentru că, în mintea lui Simion, istoria românilor este mult prea schematică și confuză pentru a le mai putea include și pe femeile neamului. Pe Ecaterina Teodoroiu, de pildă, căzută pe front în Primul Război Mondial. Cu arma în mână, nu cu părerea-n gură. Pe Regina Maria, care a făcut diplomație la Paris și pansamente pe front, în timp ce bărbații politici se încurcau în propriile orgolii. Pe Ana Aslan, care a reînnoit ideea de bătrânețe demnă și a făcut România cunoscută în laboratoarele lumii. Ori pe Nadia, care a inventat nota 10 când nici măcar tabela nu era pregătită pentru perfecțiune.
Istoria ca istoria, însă ortodoxia? Poftim, Filofteia, care la 12 ani era mai demnă decât mulți aleși. Sau Sfânta Parascheva, căreia i se închină o țară, indiferent de gen, statut sau vot politic. Doar două nume de „muieri” care au suferit în tăcere, luptând până la ultima suflare pentru credință, familie, demnitate.
Nu ești „muiere”. Dar zici că ești luptător. Și împotriva cui lupți tu, Simioane? Că eu n-am văzut decât înfruntări cu jandarmii ori confruntări cu presa, cu democrația, cu franceza ori cu gramatica limbii române. Nu pari că te bați cu adversarii de la PSD. Ci mai degrabă te bați cu ei pe spate. Nu arăți deloc că te bați cu sistemul. Ci mai degrabă că îți bați doar joc de el.
Femeile muncesc cot la cot cu bărbații. De fapt, adesea fac mult mai mult. Fac cariere, cresc copii, gătesc, votează, conduc, creează, învață, îndură durere, pierderi, lipsuri. Suportă inclusiv astfel de declarații, de epitafuri ale rușinii, care le reduc existența la o insultă. Femeile nu sunt opusul curajului, sunt însăși expresia lui. Nu sunt simbolul resemnării, ci modelul de adaptare. Nu sunt mai puțin ambițioase, ci mai puțin recunoscute. Femeile nu sunt „ceva mai slab”, ci acel „ceva” care ține lumea asta cât de cât verticală.
Luptătorule, în spatele ridicolei tale declarații stă, poate, un adevăr incomod: faptul că dicolo de frază nu se ascunde forță, ci frică. Frica de egalitate, frica de complexitate, frica de umilință, frica de ideea că femeile nu sunt doar „muieri”, ci modele de tărie și noblețe pe care tu, cu toate bravadele și fanfaronadele tale, nu le vei atinge vreodată.
Altfel, a fi „muiere” nu-i o rușine, Simioane. A fi ipocrit și misogin, în schimb, este.