Conform autorităţilor locale, inaugurarea a fost făcută după ce s-a încheiat pregătirea personalului pentru folosirea aparaturii medicale achiziţionate. Totodată, a fost nevoie şi de vizita în teren a specialiştilor de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) în vederea autorizării.
“Investiţia realizată cu sprijin financiar Regio contribuie la asigurarea unor servicii medicale de înaltă calitate pentru locuitorii municipiului Feteşti şi ai localităţilor limitrofe. Cu ajutorul fondurilor europene s-a extins spaţiul destinat ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” cu 1.578,30 mp. suprafaţă construită, realizându-se dotarea cu mobilier şi echipamente, în completarea celor existente, a şase cabinete ce funcţionau în condiţii improprii şi cărora le-au fost alocate spaţii optime în noul Ambulatoriu.
Totodată, s-au diversificat serviciile furnizate de ambulatoriu prin adăugarea următoarelor specialităţi medicale: endocrinologie, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, dermatologie, chirurgie generală şi ortopedie. Sumele nerambursabile din Regio au permis de asemenea dotarea laboratorului de radiologie şi imagistică medicală ce deserveşte atât asistenţa medicală spitalicească, cât şi Ambulatoriul, cu echipamente, inclusiv cu un computer tomograf (CT)”, a explicat Liviu Muşat, dircetorul ADR Sud Muntenia.
Proiectul a avut o durată de realizare de 52 de luni, în perioada 15 decembrie 2017 – 31 martie 2022, cu un buget cu valoarea totală de 10.692.543,64 lei, din care aproape 7,5 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, peste 2,99 milioane de lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Naţional, iar 213.850,87 lei reprezintă contribuţia Primăriei Municipiului Feteşti.
Cereri de finanţare, depuse la ADR pentru alte investiţii
Până la această dată, la ADRS Sud Muntenia din Călăraşi, în cadrul priorităţii de investiţii 8.1.A, unde au putut fi depuse proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii ambulatoriilor medicale de specialitate, s-au transmis 29 de aplicaţii în valoare totală de 287,75 milioane de lei, ce au solicitat 263,66 milioane de lei – fonduri nerambursabile. Pentru 26 dintre ele s-au semnat contracte de finanţare cu o valoare totală de 261,38 de milioane de lei şi au solicitat fonduri publice în valoare de 237,27 milioane de lei.
Potenţialii beneficiari din judeţul Ialomiţa au transmis 136 de cereri de finanţare ce au însumat o valoare totală de peste 1,62 miliarde de lei şi au solicitat fonduri nerambursabile de aproape 1,24 miliarde de lei. Pentru 61 dintre acestea s-au semnat contracte de finanţare în valoare totală de 690,58 milioane de lei, ce au solicitat fonduri publice în valoare 620,35 milioane de lei.