„În februarie 2025, tânăra a fost răpită și ținută în pădure de cel care avea să o ucidă câteva luni mai târziu. Fata a reușit atunci să scape din mâinile lui, dar Poliția, în loc să fie preocupată să-l prindă pe răpitor, a pus presiune pe femeie pentru a susține că, de fapt, nu a fost răpită. (…) Apelul efectuat de tatăl Andei în ziua de 28 februarie 2025 este apelul unui părinte disperat și revoltat, însă operatorul îl amenință: dacă acuzațiile cu privire la „colegii” polițiști nu se confirmă, atunci va primi amenda maximă pentru apelarea abuzivă a serviciului de urgență”, scrie marți Recorder.
„Sunt tatăl Andei Maria, care a fost dispărută. Am înțeles că fiica mea e luată la postul de poliție Sărmașu și e hărțuită de colegii dvs, adică de oamenii legii, să zică obligatoriu că nu a fost răpită”, a anunțat tatăl victimei la 112, potrivit înregistrării difuzate de Recorder.
Operatorul de la 112 îi transmite că în acest caz poate depune plângere în instanță, dar îl avertizează totodată că, dacă acuzațiile nu se confirmă, amenda ar putea ajunge la 4.000 de lei. „Ne asumăm eu cu fiica mea, ne asumăm dacă asta este suma”, răspunde tatăl.
Retorica polițiștilor, preluată și la vârful MAI
Părinții victimei spun că tot calvarul a început în luna februarie, după ce fata a fost răpită de Emil Gânj, iar ulterior a reușit să scape. Familia susține că a fost nevoie să sune la 112 pentru a-l reclama pe unul dintre polițiști: acesta din urmă ar fi presat-o pe fată să declare că i-a fost complice răpitorului și că l-a ajutat să scape.
Tânăra ar fi depus chiar și o plângere împotriva polițistului Bogdan Roșiu, cel care a și coordonat după crimă căutările lui Emil Gânj.
După ce a primit mesaje disperate de la fiica lui, aflată la postul de poliție pentru declarații, Tiberiu Gyurca a sunat la 112, susține el, pentru a-și salva fiica de această dată din mâinile anchetatorilor.
Retorica anchetatorilor a fost preluată chiar și la vârful Ministerului de Interne, imediat după crimă, amintește Recorder. Cătălin Predoiu a declarat că ucigașul a reușit să scape, deși e căutat din luna februarie când a răpit fata, pentru că și victima l-a ajutat.
Mama Andei spune că, pe parcursul anchetei, oamenii legii au părut că-l protejează mai mult pe Emil Gânj decât pe fată. Așa-zisa pază la poarta victimei însemna, de cele mai multe ori, o mașină goală sau polițiști care dormeau. Când femeia a sunat la 112 pentru a spune că se teme pentru viața fiicei sale, a fost amenințată că va fi amendată.
Într-un punct de vedere pentru Recorder, Inspectoratul Județean de Poliție Mureș afirmă că nu au existat presiuni asupra victimei pentru a ridica protecția pe timpul zilei, iar existența unui apel la 112 în ziua de 28 februarie, când tânăra era în custodia Poliției, nu poate fi confirmată pentru că „publicarea informațiilor ar putea afecta ancheta sau siguranța unor persoane”.











