Întrebat dacă are aceeași părere în ceea ce privește prescripția faptelor de corupție cu premierul Ilie Bolojan, președintele Nicușor Dan a răspuns: „E o discuție pe care să o avem în spațiul public. În momentul acesta, întrebarea fundamentală în opinia mea este următoarea: în momentul acesta, pentru fapte mari de corupție, atât din Codul Penal, cât și din acea lege specială a DNA-ului, termenul de prescripție ajunge undeva la 15 ani. Eu cred că problema fundamentală este de ce noi nu reușim în 15 ani să rezolvăm o faptă de corupție. Adică ar trebui în 2-3 ani, persoana care este vizată de un astfel de dosar să i se termine și cercetarea și judecarea, ca să aibă o soluție. Asta e problema fundamentală.”
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, nu ar trebui să poată fi prescrise faptele de mare corupție. „Cetățenii români au încredere scăzută în politică și justiție. În ceea ce privește justiția, aici sunt câteva probleme care au fost punctate în aceste zile. Nu putem nega că prescripția unor fapte generează nemulțumiri. Un alt aspect important ține de cum se formează completele. Este important de ce în spețe identice la instanțe diferite apar sentințe diferite. (…) Fără să fiu specialist în materie juridică, în fapte de corupție grave nu ar trebui să existe prescripție. Am decis să formăm un grup cu reprezentanți ai CSM-ului așa încât la final să avem o analiză a ultimilor ani, apoi să vedem care sunt mecanismele din interior care pot fi îmbunătățite”, a precizat premierul, la un post de radio.









