Inițial, dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Botoșani și urma să fie desemnat completul de judecată. Unii magistrați ai Secției penale s-au abținut în a prelua dosarul, din cauza unor incompatibilități.
Alți judecători au analizat diferite măsuri preventive care i-au vizat pe o parte din inculpați, motiv pentru care s-au autorecuzat.
În urma acestei abțineri în bloc, a fost sesizată Curtea de Apel Suceava, care decis ca dosarul penal să fie judecat de Tribunalul Suceava.
La începutul acestei săptămâni, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au trimis în judecată 21 de persoane, dintre care 16 polițiști și cinci șoferi, toți bănuiți de fapte de corupție.
Potrivit DNA, în perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpați, polițiști în cadrul Serviciul Rutier Botoșani, printre care și un ofițer de poliție, ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 de lei și 100 de euro.
Mita provenea de la 56 de șoferi opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau pentru alte abateri de la regimul rutier.
În schimbul banilor primiți polițiștii nu mai aplicau sancțiunile prevăzute de lege. Polițiștii vor fi judecați pentru luare de mită, dar și pentru infracțiuni de abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite.