„În cursul manevrelor de remorcare spre portul de destinaţie, crucişătorul Moskva şi-a pierdut stabilitatea din cauza daunelor suferite în urma incendiului izbucnit după o explozie a muniţiei. În condiţii de mare agitată, nava s-a scufundat”, a comunicat Ministerul Apărării de la Moscova.
Nava cu lungimea de 186 de metri fusese „grav avariată” în urma unei explozii şi a unui incendiu, iar echipajul de 500 de membri fusese evacuat.
Autorităţile militare ucrainene susţin că au atacat cu rachete de croazieră nava militară care face parte din Flota rusă a Mării Negre. Ministerul rus al Apărării afirmă că explozia produsă la bordul navei a fost accidentală. Nava Moskva urma să fie tractată spre Portul Sevastopol, situat în Crimeea, după incidentul produs joi dimineaţă la aproximativ 100 de kilometri sud de Odesa.