„Declarația Comisiei de politică externă a Congresului SUA nu vine decât să confirme faptul că în România s-au petrecut acțiuni de destabilizare, de atac asimetric, de manipulare a informațiilor care parvin cetățenilor electoratului și, pe cale de consecință, de mistificare, de falsificare, de inducere în eroare a opțiunilor și a voinței naționale exercitate prin vot.
Prin urmare, ceea ce confirmă această declarație a Comisiei pentru politică externă a Congresului SUA nu este altceva decât ceea ce instituțiile statului român au constatat și au comunicat poporului, făcând un gest fără precedent – publicarea pe site-ul CSAT a unor documente care vizau aceste atacuri asimetrice. Este un gest fără precedent”, a declarat Predoiu la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă acest atac al Rusiei este încă în desfășurare, ministrul MAI a confirmat că da subliniind că este un „atac nedemocratic la o instituție a statului român”
„Cel puțin anumite forme sunt în desfășurare. Toate acțiunile astea sunt de destabilizare”, a spus Predoiu.
Patru senatori americani, membri seniori ai Comisiei Senatului pentru Relații Externe, a transmis o declarație prin care condamnă interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din România şi îşi exprimă sprijinul pentru ţara noastră în lupta pentru integritatea procesului electoral.
„Ca un puternic aliat al NATO, sprijinim România în lupta pentru integritatea alegerilor sale. Condamnăm manipularea de către Putin a TikTok, controlat de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a submina procesul democratic al României. Lumea trebuie să se trezească în fața amenințării grave la adresa democrației, reprezentată de manipularea rusă a TikTok pentru a submina societățile noastre libere. Guvernul României a dezvăluit acest atac asupra democrației lor și apreciem decizia sa de a desecretiza informațiile legate de investigația sa și de a ține la curent Statele Unite și comunitatea internațională. Statele Unite sprijină România, în contextul mobilizării urgente pentru organizarea de alegeri prezidențiale libere și corecte”, au transmis senatorii americani.