Solicitările primite telefonic înseamnă ofeirea de bani unor persoane necunoscute, sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un eveniment rutier grav. Astfel, pentru rezolvarea situaţiei juridice, fie pentru intervenţii medicale de urgenţă se cere o anumită sumă de bani. Poliţiştii îi roagă insistent pe cetăţeni să nu dea curs acestor apeluri
„Dacă primiţi o astfel de solicitare, păstraţi-vă calmul, sunaţi-vă ruda respectivă indiferent de oră, solicitaţi cât mai multe detalii despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare.
Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil că acestea să va urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
Nu le furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini. Persoanele vizate sunt cele de vârsta a doua şi a treia, despre care se presupune că deţin acasă sume mari de bani şi rude care nu se află în proximitatea lor.“, sfătuiesc poliţiştii.
Pe 19 decembrie, IPJ Ialomiţa a fost înregistrat un astfel de caz, în comuna Drăgoeşti. Astfel, o femeie în vârstă de 79 de ani, a reclamat faptul că a fost victima acestei metode de înşelăciune, suma de bani pusă la dispoziţie fiind de 4.200 de lei.
În apelul telefonic efectuat, un bărbat a pretins că fiul său a suferit un accident rutier şi are nevoie să fie ajutat cu o sumă de bani pentru intervenţii chirurgicale. Astfel, la imobilul femeii din comuna Drăgoeşti s-au prezentat două persoane cărora aceasta le-a înmânat 4.200 de lei, după care au plecat într-o direcţie necunoscută.
Poliţiştii Secţiei nr. 4 Coşereni au deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, în vederea identificării persoanelor implicate şi aplicării măsurilor legale.