Vlad Ciurea, medic neurochirurg: Suntem în scenariul negru. Nu știu ce poate fi peste scenariul negru. E cu adevărat o catastrofă națională, cum a zis președintele Iohannis, este o problemă de securitate a țării.
Dacă ne aflăm în război, atunci să luăm toate măsurile, să nu mai povestim atâta. Să facem ceea ce trebuie și să ascultăm specialiștii, dacă această nație, atât de frumoasă și deșteaptă vrea să supraviețuiască sănătoasă.
Restricțiile sunt o soluție. Este o boală infecto-contagioasă, deci se transmite. Distanțare, mască, spălat pe mâini.
Nevaccinarea dovedește o lipsă de educație și o non-încredere în specialiști și în oamenii cu mintea întreagă, care ar trebui să promoveze. Sunt preoți, preoți care spun „nu vă vaccinați”, doctori, care nu nu convinși – e foarte grav, parlamentari care au apărut la TV.
Ce au românii? Nu știu din ce cauză, de la Revoluție încoace este democrație, fiecare spune ce vrea. Ce aude în colț de stradă, sau în cârciumă, sau la televizor este foarte bun. Nu cumva să întrebi specialistul, nu cumva!
Când au început primele cazuri de COVID am vorbit de un cântăreț celebru – Marcel Pavel – toată lumea a zis „aaa, a fost plătit”. Am primit și telefoane. „Ați fost plătit și dumneavoastră”. Cum să fiu plătit?
Dacă ne uităm pe posturile de televiziune, vorbesc nespecialiști, nepregătiți în domeniu, și, păcat, doctori care nu sunt pregătiți să vorbească în acest „război”.
Am un mesaj: Dragi români, oameni buni „vaccinați-vă, vaccinați-vă, vaccinați-vă!”.