Ginecologul va fi audiat vineri, 7 octombrie, la ora 10.00, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Potrivit avocatului Cuculiș, din declarațiile date de asistente și cadre medicale de la Matermitatea Polizu, ”aceasta era o practică”.
”Am reușit să documentez acest caz însă reiese din declarațiile date de martori că Polizu prin acest “Dr. Robe”, era un abator de copii prematuri, aruncați la propriu în coșul de gunoi, până mureau. Cele explicate mai sus și care sunt extrem de precise, au fost și filmate și pe baza filmărilor s-a refăcut filmul ororilor”, mai precizează avocatul.
El mai amintește că un bebeluș ”a scăpat cumva dintr-o pungă legată la gură ca să se asfixieze și să moară” și i s-ar fi făcut acte în fals ca să nu se afle de această ”practică”:
”Este începutul poveștii și probabil că vor ieși la iveală și alți părinți care nu știu ce s-a întâmplat cu copiii lor”.