Glodeanu Sărat are un potențial semnificativ pentru dezvoltarea legumiculturii datorită terenurilor fertile și a climatului favorabil agriculturii. Cum dezvoltarea acestui sector poate aduce beneficii economice considerabile comunității locale, prin crearea de locuri de muncă, asigurarea de produse proaspete pentru consumul local și exportul de legume către piețele externe, în 2024 cetățenii din Glodeanu Sărat sunt pregătiți să voteze la alegerile locale pentru schimbare, pentru modernitate, pentru progres. Într-un cuvânt, pentru o nouă echipă edilitară, liberală, care poate oferi comunității garanția depășirii fazelor inerțiale în dezvoltarea localității.
O comună modernă, sigură, prosperă
”Decizia mea de a candida nu este una politică, ci mai degrabă una civică. Nevoile comunității sunt prioritățile noastre, ale echipei PNL, iar unicul scop al proiectului administrativ pe care îl propunem vizează transformarea comunei Glodeanu Sărat, dintr-o localitate a politicilor publice păguboase, neofertantă pe piaţa muncii, într-o așezare modernă, sigură şi prosperă. Propunem o serie de măsuri concrete pentru rezolvarea problemelor de substanță ale comunității, punând nevoile cetățenilor pe primul loc, și prioritizând familiile tinere, mediul, producătorii agricoli, spațiul cultural, serviciile sociale, ordinea publică și infrastructura edilitară”, spune Marin Rusu, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria comunei Glodeanu Sărat.
Cu o experiență consistentă în administrație, Marin Rusu vine pe 9 iunie în fața alegătorilor cu un program al cărui obiectiv pe termen lung vizează schimbarea percepției publice asupra comunei, făcând-o cunoscută la nivel național ca localitate fanion a legumiculturii.
10 puncte pentru dezvoltare
Dincolo de dezbaterea amplă privind prezentul și mai ales viitorul localității, proiectul administrativ al liberalilor ce candidează în tandem pentru Primăria comunei Glodeanu Sărat – Marin Rusu pentru fotoliul de primar și Teodor Rusu pentru funcția de viceprimar – se prezintă, în forma sa concisă, structurat în jurul a 10 obiective de activitate:
1. Accesarea de fonduri europene pentru înființarea și amenajarea rampelor pentru depozitarea deșeurilor legumicole biodegradabile.
2. Aducerea în comună a gazelor naturale și sprijinirea cetățenilor pentru ca toate gospodăriile să se poată racorda la rețea.
3. Amenajarea unui parc fotovoltaic în vederea utilizării energiei solare pentru iluminatul public .
4. Asfaltarea tuturor străzilor din satele aflate în componența comunei Glodeanu Sărat.
5. Amplasarea de coșuri de gunoi pe toate străzile satelor din comuna Glodeanu Sărat și asigurarea infrastructurii necesare colectării selective a deșeurilor.
6. Amenajarea de alei pietonale în toate localitățile, amenajarea și înfrumusețarea centrelor rurale ale satelor.
7. Amenajarea unei zone de promenadă în zona Lacului Gârlița, care să fie luminată și mobilată stradal cu băncuțe, pentru petrecerea timpului liber.
8. Finalizarea și deschiderea căminelor culturale pentru organizarea de evenimente, construirea unui teren de fotbal în satul Ileana.
9. Întreținerea cimitirelor și extinderea acestora cu perimetre suplimentare.
10. Consultarea periodică și implicarea permanentă a cetățenilor comunei în actul administrativ, pentru luarea unor decizii cât mai legitime în ceea ce privește viața economică și socială a comunității.
Conceptul de ”comună europeană”, dincolo de ideologie și demagogie
”Transformarea comunei Glodeanu Sărat într-o așezare europeană, dincolo de ideologia unui partid sau, mai ales, de demagogia altuia, implică o abordare integrată care să combine investițiile în infrastructură cu dezvoltarea economică și socială, și promovarea”, spune Marin Rusu, în preambulul pledoariei sale pentru dezvoltare locală
”Trăim, din păcate, într-o localitate în care gazele au fost promise din 2016, însă nu au ajuns nici astăzi, la 8 ani distanță. O comună în care s-au cheltuit sume considerabile pentru reabilitarea unor cămine culturale ținute apoi sub cheie sau deschise doar la evenimente politice, cum a fost vizita premierului Ciolacu în satul Căldărușeanca. Domnul Ciolacu ar fi trebui să viziteze sutele de hectare de sere și solarii din Glodeanu Sărat, nu un cămin cultural renovat, ar fi trebui să stea de vorbă cu legumicultorii. Ar fi văzut că trăim într-o comună fără canalizare și fără nicio stradă asfaltată în ultimii șase ani, care nu se poate numi ”localitate europeană”, completează candidatul PNL la Primăria Comunei Glodeanu Sărat, subliniind și alte lacune ce țin de prezentul administrativ al localității: ”Nu avem un centru civic al localității îngrijit sau amenajat la nivel decent, de Sărbători lipsește orice preocupare pentru iluminatul public de sezon, cu aranjamente de iarnă, la fel cum administrația nu manifestă vreun interes nici față de necesitatea transportului școlar pentru copiii din Ileana, față de transparență la nivel de investiții publice sau față de consultarea periodică a cetățenilor în problemele de impact local”.
”Pentru a deveni comună europeană, Glodeanu Sărat are nevoie de modernizarea drumurilor și a serviciilor publice, de investiții în infrastructura edilitară, de o piață de legume, de parcări amenajate în vecinătatea școlilor, a grădinițelor și a bisericilor, de extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, precum și a infrastructurii de energie, toate esențiale pentru a asigura servicii de calitate locuitorilor”, este de părere Marin Rusu, candidatul PNL la Primăria Comunei Glodeanu Sărat.
Glodeanu Sărat – imagine, vizibilitate, etalon
”Dezvoltare locală înseamnă în primul rând imagine, vizibilitate, etalon”, spune Marin Rusu. ”Cu ce altceva ne putem mândri dacă nu cu hărnicia cetățenilor noștri și cu productivitatea celor peste 700 de hectare de solarii, ferme și plantații legumicole? Crearea unui brand local pentru legumele din Glodeanu Sărat poate spori recunoașterea și valoarea acestora pe piață. În acest fel agricultorii locali vor putea accesa mai ușor fonduri europene și naționale prin programe precum Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care oferă finanțare pentru modernizarea fermelor, achiziționarea de echipamente moderne și dezvoltarea infrastructurii agricole. Vom putea astfel implementa programe de formare profesională și educație agricolă care vor ajuta fermierii să adopte tehnici moderne de cultivare și management agricol”, completează candidatul PNL la Primăria comunei Glodeanu Sărat.
Comandat de: Partidul Național Liberal Buzău. Cod AEP: 21240015. Publicat de SC ADWORK Society SRL