Actrița s-a mutat de aproximativ un an undeva lângă București și se simte mult mai liniștită acum, scăpând de agitația din oraș.
„Am opt pisoi și doi câini. Avem casa în construcții la țară. Sunt retrasă la țară, să fie un an de când m-am mutat. Abia așteptam mișcarea asta. Ne mutăm într-o zonă foarte frumoasă.
Dacă poți să eviți orașul și să ai un spațiu, o curticică lângă oraș, cred că este o binecuvântare. Mă bucură cele mai simple lucruri, nu am nevoie de lucruri mărețe ca să fiu fericită. Sunt cea mai fericită. Doamne, Dumnezeule, rețeta fericirii e să te bucuri de ce ai, să nu îți dorești nimic mai mult și să nu regreți ce ai pierdut”, a declarat actrița.
„Familia a rămas la loc de cinste, dar factorul financiar mereu își alocă locul. El conduce, indiferent de cum ne organizăm, depindem de asta”, a mai spus aceasta, după ce pentru o lungă perioadă, nu a mai urcat pe scenă din cauza restricțiilor.