„Militarii francezi au început pregătirea pentru dislocarea în România, după activarea Forței de Răspuns a NATO”, au anunțat reprezentanții MApN pe Facebook.
Textul este însoțit de mai multe fotografii în care apar militarii francezi. Plecarea în România se va face zilele următoare, au precizat comandanții armatei franceze.
Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO, anunţă Statul Major al armatei franceze. Militarii vor avea tancuri și alte vehicule blindate.
De asemenea, şeful Statului Major al armatei franceze a anunţat că Franţa va trimite 200-250 de militari şi în Estonia, pentru consolidarea apărării ţărilor baltice.
În plus, Franţa va participa cu avioane de vânătoare Rafale şi aeronave de realimentare la misiuni de monitorizare în spaţiul aerian al Uniunii Europene.