“La Poliţia Municipiului Timişoara a fost depusă o sesizare cu privire la posibile certificate de vaccinare susceptibile a fi false.
Poliţiştii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor şi luarea măsurilor legale care se impun”, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timişoara, spune că a aflat în urmă cu câteva zile că ar fi fost şase cazuri în care persoane care nu s-au vaccinat în realitate au fost trecute în sistemul naţional de înregistrări.
“În urma unui anunţ anonim primit de doamna manager, s-a iniţiat o anchetă internă în urma căreia s-a decis notificarea şi predarea documentelor către Poliţia Timiş şi Secţia 3 Poliţie.
Deocamdată, ar fi şase fişe care ridică suspiciuni rezonabile cu privire la veridicitatea documentului. Fişele şi documentele aparţin Centrului de vaccinare din cadrul Spitalului CFR Timişoara.
S-a obţinut certificatul verde, dorim să vedem dacă este într-adevăr susţinut de vaccinarea efectivă, pentru că altfel o persoană care este vaccinată doar pe hârtie reprezintă un pericol de sănătate atât pentru sine, cât şi pentru cei din jur”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului CFR Timişoara, Adela Filipescu.