Ţinând cont de posibilităţile tale de entertainment, trebuie să ai mare grijă în ce staţie te cobori cu geamantanele sau în ce locaţie îţi plăteşti taxele de parcare. Funcţie nu doar de banii din buzunar, iată doar câteva diferenţe între turiştii din Vama Veche şi cei din Mamaia:
1. În timp ce în Vama Veche sunt valuri, în Mamaia e valuri.
2. În Mamaia, un tatuaj cu „Te iubesc, prinţesa mea!”, costă 200 de lei. În Vama Veche, cu 200 de lei, iubeşti 3 zile pe plajă o prinţesă tatuată şi îţi mai rămân şi bani pentru o vizită la dermato – venerice.
3. La Mamaia se face topless de fiţă. La Vama Veche – din cauza faptului că banii de sutien s-au băut din prima seară.
4. Toţi cei cu bani merg în Mamaia. Toţi cei cu facultate în curs şi în recurs merg la Vama Veche.
5. Cei din Vama Veche se cred binecuvântaţi că au discoteci pe toată plaja. Şi asta pentru că ei nu ştiu un lucru: patronii cluburilor sunt de fapt din Mamaia.
6. În timp ce la Mamaia, apa mării e mai curată decât în altă parte, în Vama Veche se spune că apa mării e mai călduţă decât în cealaltă noapte.
7. La Mamaia, uşa camerei de hotel se deschide cu cardul. În Vama Veche doar tragi de fermoar.
8. Mamaia oferă bărcuţe pentru turiştii străini. Vama Veche n-are nevoie, acolo turiştii oricum se dau în bărci.
9. În Vama Veche, un peşte bine făcut te costă 20 de lei. La Mamaia, peştele te costă 20 de procente din tariful fetei de care te îndrăgosteşti o noapte prin Loft.
În atare condiţii, vă urăm distracţie făină pe litoral! Nisipurile de Aur vă aşteaptă!