Șefa statului și-a început discursul printr-un mesaj de mulțumire față de moldovenii care nu își uită patria. Aceasta a mai menționat că atât președinția, cât și parlamentul și guvernul își doresc consolidarea relațiilor cu moldovenii stabiliți peste hotare.
„Evenimentul care începe astăzi va pune în discuție mai multe subiecte care îi preocupă pe moldovenii plecați de acasă. Veți afla despre lucrurile pe care am reușit să le facem până acum pentru contactele cu țările în care locuiți și vom discuta ce putem face pentru a valorifica potențialul concetățenilor noștri. (…) Oricare ar fi planuri voastre, să știți că sunteți așteptați acasă, sunteți bineveniți acasă”, a menționat Maia Sandu.
Maia Sandu a vorbit și despre reușitele înregistrate pe parcursul ultimului an, dar și scumpiri. De asemenea, șefa statului s-a referit la războiul declanșat de Rusia în Ucraina și de criza provocată de valul mare de refugiați din țara vecină.
„Vreau să le mulțumesc reprezentanților din diaspora care ne-au ajutat să completăm chestionarul pe care a trebuit să în transmitem UE, dar și celor care au organizat manifestații de sprijin pentru obținerea statutului de țară-candidat în diferite orașe europene”, a spus Maia Sandu, provocând un val de aplauze.
Președinta țării a menționat că Moldova se schimbă, iar cetățenii săi sunt mereu bineveniți să revină în țară.
„Muncim zi de zi onest și cu convingere pentru dezvoltarea țării. În acest efort avem nevoie de ajutorul vostru. De talentul, de viziunea și experiența voastră. Avem nevoie de oameni profesioniști: medici, profesori, ingineri, de oameni muncitori, onești și creativi. De profesioniști în structurile de stat, de antreprenori, de oameni muncitori gata să lucreze pământul, să pună umărul și să schimbe în bine viața în satul sau orașul de baștină. (…) Noi vă așteptăm acasă nu doar în vacanțe. Să reveniți cu experiențe, cu exemple și studii. Vă așteptăm să reveniți ca să fiți alături de cei dragi. Trecem printr-o perioadă mai grea, dar Moldova și-a ales calea și este de nezdruncinat. Să ne păstrăm încrederea unii în alții și într-un viitor mai bun”, a mai spus Maia Sandu.
„Zilele Diasporei 2022” se desfășoară pe 19 și 20 august sub genericul „Țară mică – inimă mare”, la Palatul Republicii, începând cu ora 12:30.