Actul normativ, semnat de Maia Sandu, prevede interzicerea ştirilor şi emisiunilor analitice din ţările care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră.
Potrivit şefei Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, Liliana Viţu, ”săptămâna viitoare legea ar urma să intre în vigoare, iar propaganda va fi sancţionată mult mai dur.
Astfel, instituţiile media care dezinformează vor fi sancţionate gradual, de la aplicarea amenzilor până la retragerea dreptului de a difuza publicitate.
Aceste ştiri şi emisiuni sunt în prezent interzise în urma instituirii stării de urgenţă, dar noul act normativ va permite menţinerea interdicţiei şi după expirarea acesteia.Legea securităţii informaţionale, descrisă de opoziţia din Republica Moldova drept o ”instituire a cenzurii”, prevede că 50% din conţinuturile difuzate la posturile TV trebuie să provină din statele UE, SUA şi din cele care au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră.