„Ce fac socialiştii este treaba lor, dar trebuie să ţină minte că ei sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi sunt obligaţi să respecte interesul Republicii Moldova, iar în situaţia în care vor comite acţiuni care vin împotriva statului Republicii Moldova vor trebui să-şi asume aceste acţiuni şi respectiv responsabilitatea pentru asta“, a declarat Maia Sandu pentru NordNews.md, potrivit Agerpres.
Anterior, Partidul Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare (CUB) din Republica Moldova a cerut o anchetă asupra colaborării Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), al cărui lider de facto este fostul preşedinte prorus Igor Dodon, cu partidele care îl susţin pe preşedintele rus Vladimir Putin, cel care a dat ordin ca trupele ruse să invadeze Ucraina într-o agresiune brutală împotriva unui stat suveran şi independent.
Aceştia au purtat la 3 aprilie 2023 consultări politice cu partidul „Rusia Unită”, ‘care a promovat, susţinut şi autorizat toate crimele de război contra Ucrainei’.
Scoaterea în afara legii
Mai mult, într-o conferinţă de presă, liderul CUB, Igor Munteanu, a pledat pentru scoaterea Partidului Socialiştilor în afara legii, notează Ziarul Naţional din Chişinău. „Vizita PSRM la Moscova în mijlocul unui război de agresiune îl face un partid străin de statul de drept şi democratic. Dacă PSRM nu se dezice imediat şi ferm de simpatiile sale faţă de statul care omoară civili paşnici şi distruge oraşele Ucrainei, validând naraţiunile imperialiste ale lui Putin, CUB va cere public demararea procedurilor legale prin care această organizaţie politică să fie scoasă în afara legii“, a declarat liderul CUB, Igor Munteanu.
În acelaşi timp, Igor Munteanu consideră că reprezentanţii conducerii PSRM sunt pasibili să fie cercetaţi pentru „trădare de patrie”. „Consultările purtate cu ‘partidul războiului’ din Rusia în mijlocul unui război de cotropire contra statului vecin, Ucraina, pot fi echivalate cu ‘trădarea de patrie’ şi indică asupra unei complicităţi cu forţele ostile Republicii Moldova, care complotează deschis în scopul destabilizării şi dezmembrării sale teritoriale”, a argumentat Munteanu.
Cum a amplificat Dodon scandalul
Scandalul legat poziţia pro-Kremlin a socialiştilor a fost amplificat de o declaraţie recentă făcută de fostul preşedinte Igor Dodon. “Ai noştri sunt deja aproape”, a afirmat Dodon în cadrul unei întâlniri cu alegătorii din Găgăuzia pentru susţinerea lui Grigori Uzun, candidatul socialist la funcţia de başcan (guvernator) al acestei regiuni autonome din sud-vestul Republicii Moldova.
„Sunt sigur că trebuie să fim prieteni cu Rusia. Nu împotriva Europei, dar fără Rusia nu vom supravieţui, pentru că avem nevoie de acea piaţă, avem nevoie de motorină ieftină, de gaz ieftin. Vreau să vă îndemn: nu renunţaţi, totul va fi bine, vom reuşi. Ai noştri sunt deja aproape”, a declarat Igor Dodon, citat de portalul de limbă rusă local Nokta.md.
Ulterior, Dodon – cercetat în trei dosare, inclusiv ‘pentru trădare de patrie’, şi care are interdicţie de a părăsi teritoriul Republicii Moldova – a trebuit să-şi nuanţeze declaraţia, afirmând că s-a referit la “deputaţii săi” şi nu la “ruşi sau altcineva”, potrivit Ziarului de Gardă.