Mesajul vine după ce Parisul a găzduit luni cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova, un eveniment co-organizat de România, Franţa şi Germania.
Cu ocazia conferinței, cele trei țări au anunțat noi runde de sprijin financiar pentru Moldova, grav afectată de efectele socio-economice ale invaziei ruse în Ucraina.
România a anunțat, prin vocea ministrului Bogdan Aurescu, sprijinul bugetar direct în valoare de 10 milioane de euro transferat în luna octombrie, livrările rapide de curent electric după ce furnizarea din Ucraina și Transnistria a încetat, precum și finanțarea prin Acordul de asistență nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro, a unor proiecte în domenii strategice precum educația și îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică. Ministrul român de Externe a mai anunțat și furnizarea a 130.000 de metri cubi de lemne de foc la solicitarea Republicii Moldova, întrucât multe gospodării din Republica Moldova au nevoie de lemne pentru încălzire, la iarnă.
Tot luni, președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat într-un discurs susținut în cadrul celei de-a treia ediții a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, un ajutor internațional suplimentar în valoare de peste 100 de milioane de euro, pentru gestionarea crizei energetice și a refugiaților.
Și șefa diplomației germane Annalena Baerbock a promis un ajutor suplimentar de 32,3 milioane de euro (33,08 milioane de dolari) Republicii Moldova din partea Berlinului pentru a ajuta la consolidarea acestei țări împotriva numeroaselor efecte ale războiului din Ucraina vecină, relatează DPA, citată de Radio Chișinău.