Sursele de limba rusă scriu ca Natalia Gavrilița a plecat ieri seara Berlin pentru întrevederi cu conducerea CDU – Uniunea Creștin-Democrată. De remarcat că este pentru prima dată când într-o vizita politică externă Gavrilița pleacă singură, fără Maia Sandu sau Igor Grosu, care nominal este președintele PAS.
Informațiile au fost confirmate între timo și oficial de oficialii guvernamentali molodoveni – În perioada 6-8 ianuarie, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, se va afla într-o vizită de lucru în Germania, unde va participa la ședința închisă a Grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale din Bundestagul german. Anunțul a fost făcut în această seară de serviciul de presă al Guvernului.
Așadar urmează zile complicate în Moldova. Scandalul politic din sânul Puterii de la Chișinău alături de criza energetică și economică severă pot forma amestecul perfect pentru o explozie populară – asta dacă ținem cont și de faptul că Partidul Șor și socialiștii lui Dodon s-au coalizat tot mai mult și reușesc să scoată mii și mii de oameni pe străzi week-end de week-end.
Context:
Pentru a veni cu un suflu nou președintele Maia Sandu a încercat debarcarea premierului Natalia Gavrilița și impunerea unui guvern condus de Dorin Recean. Numai că oferta generoasă (n.a. unii o numesc chiar ”mită politică”) a fost refuzată de premier care ar avea în spate forțe puternice, relatează un influent blogger moldovean stabilit în Estonia. Eugen Luchianiuc relatează aspectele mai puțin cunoscute din cadrul conflictului politic subterean care parazitează politica moldovenească în aceste zile. El merge până acolo încât sugerează că în spatele tensiunilor s-ar afla fostul premier Vlad Filat (… si poate miliardarul fugit – Vladimir Plahotniuc, care de altfel anunța public că va reveni în politica moldoveană):
”Totul a început în acea duminică la Președinție.
Cu câteva zile înainte de acea ședință de noapte, Maia Sandu i-a propus Nataliei Gavriliță să fie Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. 7 ani de liniște asigurată. Salariu bun. Natalia Gavriliță era ok cu această propunere și, în acea duminică, trebuia legalizată decizia ei de a lăsa Guvernul.
Doar că pe fir s-a conectat Andrei Spînu. El i-a explicat că trebuie să refuze oferta și că îi va asigura toată susținerea în Guvern și Parlament. Astfel, doi dușmani au devenit aliați contra Maiei Sandu și a lui Dorin Recean, cel care trebuia să conducă această ”corabie” guvernamentală după plecarea Nataliei Gavrilița.
Tot Spînu a fost cel care a aruncat în spațiul public istoria cu Telegramul lui Litvinenco și Recean. Primul a ajuns acolo pentru că nu a acceptat să fie numit procurorul lui Spînu. Recean a ajuns pentru că trebuia discreditat viitorul Prim-ministru.
Unul dintre cei care i-a asigurat susținere lui Andrei Spînu în Parlament a fost Dan Perciun, omul care se ocupa de site la ministerul educației când era Maia Sandu acolo și care a crescut exclusiv datorită ei și, pe lângă asta, și-a ridicat toate rudele etc.
Și au mai fost câțiva apropiați care au trădat-o.
Totuși, milioanele lui Filat din conturile lui Spînu… își fac treaba.
Totul abia începe…”, susține Eugen Luchianiuc pe blogul său.
_
Oficial premierul Natalia Gavrilița merge la tradiționala reuniune de început de an a grupului CSU se va discuta despre actualele provocări de securitate și economice, despre problema migrației, dar și despre consecințele pe care le generează asupra Germaniei și a întregii Europe războiul început de Federația Rusă împotriva Ucrainei, transmite Știri.md
Șefa Executivului de la Chișinău va ține un discurs în fața parlamentarilor germani, după care va susține o conferință de presă împreună cu liderul grupului parlamentar CSU din Bundestagul german, Alexander Dobrindt.
De asemenea, Natalia Gavrilița va avea o serie de întâlniri bilaterale cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, președinte al Partidului Popular European, eurodeputatul Manfred Weber, dar și cu alți oficiali și oameni de afaceri din Germania.