Liderul Forței Dreptei a fost prezent la Guvern, unde au avut loc consultări privind datele pentru organizarea alegerilor parlamentare.
“Am anunţat foarte clar că sunt un om care consideră că o candidatură a mea la alegerile prezidenţiale este o candidatură normală, naturală. Întreaga carieră politică pe care am avut-o m-a făcut să ajung în poziţia în care să fiu sigur de faptul că ştiu ce trebuie să fac ca preşedinte al României şi mai ales că ştiu să fac ceea ce trebuie făcut mult mai bine decât ar putea face alţi candidaţi în momentul de faţă”, a declarat Orban.
Cu toate acestea, el a afirmat totodată că este vorba de “o decizie strategică cu privire la alegerile prezidenţiale şi la alegerile parlamentare care nu vizează doar Forţa Dreptei, ci vizează un spectru mai larg de formaţiuni politice care fac parte din bazinul de centru-dreapta”.
Ludovic Orban a fost ales, în luna aprilie, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. El a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei.