Acesta a semnat decizia de numire a ginerelui său într-o comisie pentru vânzarea spaţiilor comerciale.
„În exercitarea atribuţiilor de primar, a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 RON”, anunţă, miercuri, ANI, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, primarul Sectorului 5 a încălcat dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) şi art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.
„- art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;
– art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”, se mai arată în comunicat.
ANI precizează că primarul vizat a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază. Totuși, Piedone nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Piedone candidează la Primăria Capitalei
Cristian Popescu Piedone va candida la Primăria Capitalei și că în locul său îl va propune pe fiul său, deputatul Vlad Popescu Piedone.
„Voi candida la Primăria Capitalei din partea Partidului Puterii Umaniste! Iar cine vrea să se alinieze lângă noi, să aibă o alianță cu noi, PUSL sunt deschis, cum am zis. Sunt și social, și liberal! Sau să mă convingă, dar nu mai este loc astăzi, dacă am venit astăzi, conștient, nu nebun, știu câtă lume deranjez și am deranjat, știu câtă lume mi-ar bea sângele. Care este problema cu acea lume nevăzută (…) nu mă interesează de ei. Ce nu au ei, am eu”, a declarat Cristian Popescu Piedone, la un post TV.