„48 de ore de la acuzațiile împotriva profesorului Alfred Bulai de la SNSPA. Nicio reacție de la ministrul Educației, Ligia Deca”, a postat USR pe pagina de Facebook.
USR o acuză pe Deca de faptul că nu a reacționat cu privire la zecile de acuzații de abuz sexual ale unor studente, spunând că astfel „descurajează victimele să spună ceea ce au păţit şi să prevină astfel de abuzuri pe viitor”.
„Am văzut reacţia SNSPA, reacţia unor persoane publice, ONG-uri, însă nimic din partea Ligiei Deca. Ministerul pe care îl conduce nu a scris sau grăit nimic pe subiect! Preocupată mai degrabă să posteze despre reuşitele de la Olimpiada de la Paris şi de la Olimpiada Internaţională de Chimie, Deca nu strecoară nici măcar o vorbă de acest caz scandalos, ba chiar ascunde fără remuşcări gunoiul sub preş”, a declarat senatoarea USR Silvia Dinică, citată în comunicatul de presă.
SNSPA a anunțat marţi, că profesorul și-a cerut pensionarea, începând cu 1 octombrie. Formaţiunea afirmă că, având în vedere că profesorul a cerut pensionarea, „Ministerul Educaţiei nu va mai putea face nimic, pentru că nu mai există o relaţie contractuală cu el”.
USR spune că „Alfred Bulai este un punct nevralgic pentru PNL, având în vedere că a fost consultant sau prestator în trecut pentru partid şi pentru liderii lui”.
Alfred Bulai a fost acuzat de mai multe studente că le-a agresat sexual, conform unei investigații Snoop. Potrivit afirmațiilor lui Bulai către studentele sale, fetele trebuie să fie „sexicioase”, să aibă curaj „să-și expună corpul”. Le critica dacă nu erau așa. În momente cheie, când erau doar ei, în taberele de vară, le provoca. „Dacă îți zic să te dezbraci, te dezbraci?”, se aude profesorul pe o înregistrare ajunsă în posesia Snoop. „Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine”.
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a deschis, luni, un dosar de cercetare penală pentru „folosirea funcţiei în scop sexual”, iar marți a făcut apel către orice persoană „care deține date relevante” în cazul Alfred Bulai să îi contacteze pe procurori. Tot marţi, Bulai a fost suspendat din toate activităţile didactice şi din toate funcţiile deţinute la SNSPA.