Vizita lui Kovesi în Ucraina a fost făcută publică abia sâmbătă de Parchetul European.
„Procurorul-șef european a participat ieri la Conferința #United4Justice de la Liov, pentru a arăta cum #EPPO poate ajuta autoritățile ucrainene în investigațiile privind fraudele care afectează interesele financiare ale UE”, a transmis sâmbătă Parchetul European.
La Liov, Laura Codruța Kovesi s-a întâlnit și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Este un privilegiu să mă aflu astăzi aici; un privilegiu la care nu aș renunța pentru nimic în lume. Aș dori să le mulțumesc gazdelor noastre, bărbații și femeile libere din Ucraina, pentru că ne apără pe toți cu puterea voinței lor. Întâlnirile ca aceasta contribuie la formarea unei înțelegeri comune a situației. Prietenii noștri ucraineni au puterea de voință necesară, dar puterea rezistenței lor la agresiunea rusă depinde în mare măsură de sprijinul nostru. Una este să îl declarăm și alta este să îl oferim. Una este să ne exprimăm solidaritatea și alta este să exprimăm o soartă comună”, a afirmat Laura Codruța Kovesi într-un discurs ținut la conferința United for Justice.
Kovesi a mai spus că „suntem din nou martori la o tentativă de dominație”, care pune lumea „în pericol de moarte”.
„Peste ani, istoria va analiza fiecare alegere pe care nu o vom fi făcut; fiecare fapt pe care vom fi ales să îl ignorăm, fiecare responsabilitate pe care o vom fi evitat. Cu toate acestea, nepoții noștri vor învăța, de asemenea, despre alegerile pe care le vom fi făcut, pe baza faptelor pe care nu le-am putut ignora. Sper că se vor inspira din modul în care noi ne-am îndeplinit responsabilitățile” a continuat procurorul-șef european.
„În zilele următoare, colegi mai calificați pentru a face asta vor dezvălui ororile agresiunii ruse. Veți discuta despre cum să-i trageți la răspundere pe autorii acestor crime. Există un lucru pe care nu îl pot ignora: Federația Rusă deportează mii de copii ucraineni. Da, deportează! Acest lucru în sine ne întoarce în cele mai întunecate momente ale istoriei Europei”, a adăugat ea.
Procurorul-șef european a mai spus că obiectivul real al Rusiei nu este câștigarea teritorială, ci „împărțirea Europei în sfere de influență, ceea ce ar însemna sfârșitul integrării europene.”
„Sunt aici pentru a lua poziție, alături de voi, împotriva noului avatar al răului radical”, a mai spus Kovesi.
Kovesi a mai spus că Parchetul European sprijini autoritățile ucrainene în cadrul investigațiilor privind fraudele care afectează interesele financiare ale UE.
„Așa cum a spus procurorul general Kostin în mai multe rânduri: în timp de război, corupția este trădare. Noi doi avem aceeași înțelegere a ceea ce este în joc. Mențineți încrederea cu consecvență în lupta împotriva corupției. Am stabilit deja un cadru pentru o cooperare eficientă. Suntem pe deplin aliniați”, a continuat ea.
Șefa Parchetului European a mai spus că instituția pe care o conduce se va concentra pe investigarea celor care nu respectă sancțiunile impuse Rusiei.
„EPPO este pregătit să lupte împotriva infractorilor care ascund originea, destinația sau proprietatea bunurilor și activelor care intră sub incidența regimului de sancțiuni al UE. Acest lucru ar ajuta la încetinirea efortului de război al Rusiei și, cu confiscări în urma urmăririi penale, ar contribui chiar la finanțarea reconstrucției Ucrainei după război”, a mai spus Kovesi.