Fata trăia o dramă care a început cu multă înainte să dispară de acasă şase zile, spun surse Observator News. Într-un jurnal secret, care este acum în mânile poliţiei, copila de 13 ani îşi aşternea gândurile pe care nu avea curaj să le spună nimănui.
Înainte să cadă în plasa individului de 34 de ani, cunoscut în lumea virtuală cu numele „mănuşa albă”, adolescenta ar fi încercat să-şi ia viaţa de trei ori. Ultima oară, în parcul Grădina Morii din Sighet, la marginea oraşului, lângă râul Iza, loc în care s-a întâlnit şi cu agresorul, despre care se spune că a drogat-o şi a abuzat-o. Individul era acolo să ia apă de la izvor. În locuinţa socială, insalubră, în care locuia, nu avea nici măcar apă potabilă. Dus la audieri, agresorul a spus că totul s-ar fi petrecut cu acordul copilei.
„N-am violat-o, domnule! Ea a vrut să fim împreună! Şi eu am zis că da! I-am spus să-şi continue şcoala şi să meargă mai departe!”, a declarat suspectul potrivit sursei citate.
De asemenea, copila refuză în continuare să se întoarcă acasă, iar momentan, rămâne în grija asistenţilor sociali.
„Psihologii noştri o consiliază şi o să vadă care sunt motivele la baza hotărârii de a nu se întoace în familie. Probabil pe fondul neînţelegerilor familiale s-a întâmplat acest lucru. I s-a făcut o evaluare psihologică şi acum urmează să cerem o expertiză psihiatrică”, a declaratdirectorul DGASPC Maramureș.
În același timp, părinții fetei vor trece printr-o expertiză psihologică pentru a se afla care sunt problemele din interiorul familiei, de ce aceștianu au vorbit despre problemele copilei şi de ce fata nu vrea să se întoarcă acasă.