Mai mulţi jandarmi braşoveni au participat la o petrecere cu ocazia trecerii în rezervă a unui șef, fără respectarea normelor de protecţie anti-COVID. S-a constituit o comisie specială. Din aceste imagini reiese că foştii subalterni ai cadrului militar ce a trecut în rezervă l-au aşteptat în faţa unităţii cu şampanie şi confetti şi au pus muzică la boxele din autospeciale.
„Am luat la cunoștință despre manifestarea care a avut loc în unitatea noastră. Astfel, în seara zilei de 28 februarie, la ieșirea din misiune, efective din cadrul unei subunități mobile, pe fondul trecerii în rezervă a șefului ierarhic, i-au adus acestuia mulțumiri pentru activitatea depusă în calitate de militar, fapt materializat prin aclamații și urări. În ceea ce privește atitudinea cadrelor militare de a se manifesta fără respectarea măsurilor de protecție individuală la nivelul unității noastre s-a stabilit o comisie pentru a verifica acest fapt și pentru a se lua măsurile legale care se impun”, a transmis IJJ Brașov.
În imagini apar angajații Grupării de Jandarmi Mobile Burebista Brașov, care-și fac poze îngrămădiți și fără măști de protecție. Ulterior, Jandarmeria Brașov a anunțat că s-au încălcat regulamentele interne și urmează să se stabilească sancțiunile, „în funcție de gradul de vinovăție al fiecărui participant”.