Acțiunile pe care le-am făcut au fost în sensul de a nu rămâne creștinii singuri, eu nu mă dezic de ce am făcut, am vrut să fiu în rugăciune cu toți credincioșii și de fapt am făcut la cererea lor. La cererea lor am făcut și intervenții pentru mitropolie, la dorința credincioșilor am făcut aceste rugăciuni. Stau mărturie mesajele pe care le am din Diasporă: să nu opriți rugăciunea că noi suntem în întuneric fără să ne faceți liturghie zilnică și fără acatist. Știți că până s-au deschis bisericile făceam acatist în fiecare seară și aveam cu mine mii de oameni”, a declarat vineri ÎPS Teodosie.
Întrebat dacă îi este teamă de o eventuală sancțiune, arhiepiscopul a răspuns: „Nu vorbim de sancțiuni, eu vorbesc aici ceea ce este pozitiv. Ce sancțiuni? Dumnezeu poate să-mi dea sancțiuni. Numai de Dumnezeu mă tem”.
Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă va continua demersurile pentru înființarea unei mitropolii la Constanța.
„Da, bineînțeles, cum să nu fac demersuri. Pentru că stă, cum spune Sfântul Apostol Pavel, cum să nu mărturisesc mai departe adevărul, dacă nu mărturisesc însemnează că încep să mor, pentru că a mărturisi însemnează viață. Mitropolia a fost o realitate și dacă Dumnezeu va voi, va fi. De Dumnezeu depinde, nu de oameni”, a mai spus ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut o cerere pentru reînfiinţarea „Mitropoliei Tomisului”. Răspunsul conducerii Bisericii Ortodoxe Române a venit însă abia în urmă cu câteva zile, printr-o scrisoare oficială în care cererea acestuia este refuzată și care semnalează mai multe derapaje ale Arhiepiscopiei, conform Aleph News.
Potrivit documentului, ÎPS Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o „ambiție personală”, fără a se asigura că toate condițiile statutare necesare să fie îndeplinite, pentru o astfel de avansare.
„Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său”, se precizează în scrisoare.
„Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se mai arată în document.