La 34 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, cu Generalul Magistrat Cătălin-Ranco Pițu (foto), fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, omul care i-a trimis în judecată pe Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu și de numele căruia este legat rechizitoriul dosarului „Revoluției”, îl consideră pe fostul șef de stat și protagonist al sângerosului episod cu valențe istorice ca fiind un veritabil trădător de țară. Un trădător rămas nepedepsit ca urmare a unei conjuncturi favorabile în care dezinteresul justițiabililor vremii s-a împletit în mod fericit pentru Ion Iliescu cu caracterul prescriptibil al infracțiunii de trădare.
Intervievat în emisiunea ”Reflector Podcast”, fostul șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în legătură trădarea lui Ion Iliescu și a anturajului său cu celebrul episod petrecut în Ministerul Apărării în data de 23 decembrie 1989, atunci când auto intitulata nouă conducere a României solicita nici mai mult nici mai puțin decât o invazie militară sovietică.
”Iliescu și anturajul său au cerut sprijin militar sovietic”
”Ion iliescu și anturajul său, cu alte cuvinte, generalul Militaru, atunci, generalul Eftimescu, care era șeful direcției operații din cadrul MAPN, Silviu Brucan dar și, implicați mai puțin, generalii Stănculescu și Hortopan, au solicitat din biroul Ministrului Apărării ajutorul armatei sovietice. O conduită care, conform legii de atunci, constituia trădare de țară, pentru că era interzis să soliciți ajutor militar sau venirea sub orice formă a unor trupe aparținând unui stat străin pe teritoriul României, fără prealabila aprobarea a Marii Adunări Naționale. Să transpunem în prezent – fără o aprobare, fără o decizie a Parlamentului, președintele nostru nu poate solicita un astfel de ajutor. Dacă se întâmplă acest lucru, această conduită reprezenta și reprezintă continuare infracțiunea de trădare.
Am documentat această trădare în 2 săptămâni, fără un efort deosebit, pentru că probele existau. Necercetată, această trădare s-a prescris, pentru că infracțiunea este și a fost una prescriptibilă. Pentru mulți această situație poate fi bizară, pentru că infracțiunea implică un pericol social major. La noi așa a considerat legiuitorul, să clasifice trădarea ca fiind prescriptibilă. Întrebarea este de ce, niciodată, anterior cercetării făcută de mine și de colegii mei, nimeni nu a fost interesat să dovedească infracțiunea de trădare? Dacă s-ar fi întocmit un rechizitoriu pentru această infracțiunea soluția ar fi fost una a condamnării, pentru că este evidentă ca lumina zilei această trădare. Așa, a survenit prescripția, astfel încât, deși noi am stabilit cine a săvârșit faptele, totul a rămas doar ca o stare de fapt, trecută în rechizitoriu, pentru că această chemare a forțelor străine se leagă de alte conduite ale fostului președinte Ion Iliescu și ale anturajului său”, a declarat Generalul Magistrat Cătălin Ranco Pițu.
Inamicul lui Iliescu: Generalul Gușă nu le-a permis rușilor să treacă granița!
”În 23 decembrie, dacă nu mă înșel, undeva pe la orele 14:00, la toate cele 5 puncte de trecere a frontierei cu România (n.r – dinspre foosta Uniune Sovietcă) în mod simultan s-au prezentat împuterniciții sovietici care au care le-au cerut împuterniciților români de la frontieră să intre pe teritoriul României și să se deplaseze spre București într-un cu trupe, întrucât acest ajutor a fost solicitat de către noua conducere politico militară a României”, detaliază Cătălin-Ranco Pițu, fost șef al Secției Parchetelor Militare.
”Situația n-a fost una de neglijat, pentru că pe baza celor discutate cu militarii români de la frontieră, dincolo de Prut se aflau, la toate cele 5 puncte, efective militare serioase. S-au raportat mișcări de mecanizate, adică blindate, trupe, iar concomitent anumite aerodromuri din România au fost pregătite pentru a primi elicopterele cu militari sovietici care urmau să survoleze România și să aterizeze în anumite locuri prestabilite pentru a acorda acel ajutor solicitat. Ei bine pe linie ierarhică, așa cum este normal, cei de la trupele de grăniceri au au raportat, informația cu privire la ce v-am spus a ajuns până la șeful trupelor de grăniceri care, la rândul lui, a raportată șefului statului major al apărării, Generalul Gușă Ștefan, care a tratat situația ca fiind una deosebit de periculoasă.
Și este neîndoielnic faptul că a intervenit într-un mod extraordinar. A luat legătura cu cei de pe frontieră și le-a dat ordin ca, în cazul în care acele efective ar urma să intre pe teritoriul României, să se deschidă focul ca împotriva unui inamic care pătrunde în mod ilegal cu tehnică și oameni pe teritoriul României. Ulterior, discutând cu militarii aflați la fața locului, pot spune cu certitudine că aceștia ar fi deschis focul pentru că era o animozitate cunoscută istorică între noi și sovietici, la modul general.
Fac o paranteză: la momentul respectiv, generalul Gușă încă era șef de stat-major. Armata îl iubea, era un militar respectat de trupă, deși era un comunist convins, dare asta n-are legătură. Important este că era un profesionist și în același timp, un om iubit și respectat de către trupă și ordinul lui s-a executat iar pe frontiera de est nu s-a permis trupelor să pătrundă pe teritoriul României. Sovieticii nici nu au mai insistat, au văzut că sunt refuzați și s-au retras într-un mod pașnic. Pe de alt ă, pe de altă parte, sovieticii îl recunoșteau pe generalul Gușă la momentul respectiv ca fiind suprema autoritate pe linie operativ militară. S-au purtat și discuții telefonice în mod direct între Generalul Gușă și omologul lui din URSS, generalul Moiseev, care era șeful statului major, de altfel ei se cunoșteau pentru că România să nu uităm că era parte a Tratatului de la Varșovia din perspectivă militară iar noi colaboram la modul profund, cu toate armatele blocului de est, inclusiv cu sovieticii”, a mai precizat Cătălin Ranco – Pițu.
