Reamintim că Dan Voiculescu, fondatorul Antenei 3, a fost declarat oficial colaborator al Securității ca poliție politică a regimului comunist. S-a întâmplat în 2006, când Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dat verdictul în urma verificării dosarelor predate de SRI. Voiculescu a atacat în instanță verdictul, dar a pierdut atât la Curtea de Apel, cât și la Înalta Curte, în 2011, rămânând cu verdictul oficial de colaborator al Securității.
Reacția lui Ion Iliescu vine după ce Antena 3 a început să prezinte zilnic subiectul moștenirii dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu. La emisiunea de joi, Serghei Mizil – fiul liderului comunist Paul Niculescu Mizil – a spus că banii fostei Securități comuniste au ajuns la noua Putere instalată după Revoluție, în frunte cu Ion Iliescu.
Postarea integrală a lui Ion Iliescu:
Mă uit, cu nedumerire, la spectacolul oferit de A 3 seară de seară, și nu înțeleg ce vrea să transmită, prin invitații săi la emisiunea ”Sinteza Zilei”, domnul Mihai Gâdea. O fi o racordare la conținutul noii revoluții culturale, aud că-i zice ”cancel culture”, ”cultura anihilării”. O fi o încercare de reanimare a audienței. Nu am cum ști, și, să fiu onest, nici nu țin să știu prea multe despre acest tip de politică editorială.
Nu aș fi reacționat public dacă, folosind această ocazie, emisiunea nu ar fi încercat să anuleze adevărul despre evenimente din timpul și imediat de după schimbarea de regim din decembrie 1989. Și, discret, lucrurile se îndreaptă către ”Noi? Nu știm nimic despre banii lui Ceaușescu! Poate Iliescu, el i-a luat!”
La 22 decembrie 1989 s-a schimbat un sistem politic, totalitar, opresiv, care eșuase în a oferi o viață decentă, și demnă, românilor. Nu s-a dizolvat un stat. Banii statului au fost administrați de exact aceleași instituții care îi administrează și acum. Nu sunt administrați de Iohannis, cum nu au fost administrați nici de mine, nici de Emil Constantinescu sau de Traian Băsescu. Există BNR, există Minister de Finanțe.
Faptul că acest maraton de emisiuni a început cu interviul dat presei românești, până la urmă de stat, fiind vorba despre televiziunea publică, de generalul Pacepa, mă face să mă gândesc că toată povestea asta este expresia unui soi de răfuială între rămășițele unor grupări din fostele servicii de securitate. Treaba lor, are cine să judece lucrurile astea, și să țină lucrurile sub control. Din păcate, acum se discută despre banii negri ai serviciilor secrete din epocă, bani care nu au fost sub controlul formal al statului. Era bine să se fi putut face transparente aceste lucruri. Dar unde sunt ele transparente?
Îl dezamăgesc pe domnul Gâdea: banii ăia despre care vorbesc invitații săi nu sunt la mine. Dar poate să încerce la o adresă mai aproape de A 3. Dacă îl interesează subiectul cu adevărat…