În plus, el a precizat că, în opina sa, liderul PSD a urmărit alte scopuri atunci când i-a pomenit numele. În exclusivitate la Realitatea Plus, jurnalistul a făcut și pronosticul că, “deși nu-i face plăcere să o spună” fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, are cele mai mari șanse să ajungă la Cotroceni, dacă va candida.
“S-ar bucura unii dacă aș ajunge președinte, sunt ușor de manevrat. (…)El știe sigur că eu n-am să dau curs solicitării. Îi dădeam un șah extraordinar, dacă accepta, nu m-am gândit la asta. (…) Prin această declarație, folosindu-se de mine, l-a exclus pe Mircea Geoană, prin insistența cu care a repetat “om de stânga si intelectual. Asta mi-a confirmat bănuiala că viitorul președinte va fi cineva din afara partidului,” a afirmat Cristoiu, în exclusivitate la Realitatea Plus.
E POSIBIL CA “LICURICIUL” (STATELE UNITE) SĂ ȘTIE CINE CANDIDEAZĂ, NOI DOAR NE JUCĂM
Jurnalistul Ion Cristoiu a afirmat că, în opinia sa, scenariul unui candidat din afara marilor partide poltice ar fi și pe placul marilor puteri, făcând o referire la “Licurici” (“Marele Licurici” a fost sintagma lansată de fostul președinte Traian Băsescu pentru a desemna Statele Unite ale Americii – N.R.).
“Cred că si Licuriciul este de acord, dacă e să fiu răutăcios, pentru că un lider de partid, oricât de obedient, nu poate fi atât de manevrabil precum un candidat independent. În plus, prin acest anunț, (că ar vedea un intelectual precum Ion Cristoiu drept candidat la președinție din parte PSD – N.R.), Marcel Ciolacu poate vrea să rezolve tensiunile în partid. Adică nu se mai pune problema unei concurențe, îl scoate pe Mircea Geoană din cursă, se scoate pe el însuși,” a mai afirmat jurnalistul, ]n direct la Realitatea Plus.
EU CRED CĂ CIOLACU ȘTIE CEVA CE NOI NU ȘTIM
“Eu as lua in calcul că ceva se întâmplă cu Ciolacu, pentru că in ultima vreme este deosebit de active. Impresia mea este că știe ceva ce noi nu știm/ Si întrebarea este: ce știe? Eu bănuiesc că el știe că PNL nu vrea rotația la șefia guvernului si pentru el asta ar fi un dezastru pentru că a angajat PSD in aceasta alianță tocmai cu promisiunea rotativei.
Părerea mea este că Marcel Ciolacu a început această campanie din ultimele zile știind sigur că rotația nu va avea loc. El pregătește partidul, pe de-o parte, pentru campania electorală, își pregătește terenul pentru a nu fi acea rotație, adică fie nu accept el, fie PNL nu respect acordul, si atunci omul încearcă să câștige capital, pe idea că ce ar fi făcut dacă era lăsat să ajungă premier”.
NU VĂD UN CANDIDAT INTELECTUAL DE STÂNGA. LA STÂNGA NU SUNT INTELECTUALI
Pe de altă parte, Ion Cristoiu a opinat că anunțul privind un candidat prezidențial din rândul intelectualilor de stânga este perdant, pentru că n-ar exista astfel de oameni. “Noi nu prea avem intelectuali de stânga, toți sunt de dreapta, așa că este greu de găsit cineva la stânga pentru a corespunde portretului robot schițat de Marcel Ciolacu. a, a afirmat Ion Crisotiu, în direct la Realitatea Plus
NU-MI PLACE, DAR CRED CĂ LAURA CODRUȚA KOVESI VA FI PREȘEDINTE, DACĂ VA CANDIDA
“Dacă mă întrebați, eu cred că viitorul președinte va fi Laura Codruța Kovesi. Nu cred ca la stânga se va găsi cineva cu șanse si atunci se pregătește terenul pentru cineva de la dreapta. Undeva există o pregătire a opiniei publice pentru cineva din afara partidelor, dar nu va fi cineva din stânga, pentru că nu sunt. Pe de altă parte, decizia LCK de a-si contesta dosarul, ar indica pregătiri pe culoarul de dreapta, cred că si Daniel Moraru, cred că și Edurad Hellvig are unele ambiții în direcția asta
Depinde mult și dacă se ajunge la anticipate. Iohannis, după cum văd că dă din coate, cred că ar vrea anticipate. Poate că asta știe si Ciolacu. (…)Dacă sunt anticipate si Iohannis nu ajunge la DNA, ci la Bruxelles, atunci (M. Ciolacu – N.R.) va avea o mare problem în anunțarea candidatului PSD pentru președinție”, a mai afirmat jurnalistul.