În noaptea de Înviere fiecare creștin va putea merge la biserică dacă dorește, spune Iohannis.
Bisericile vor organiza slujbele așa cum este datina: „nu ne amestecăm în felul în care vor fi organizate slujbele la biserica. Știm cu toții că prima parte a slujbei se ține afară, după care o parte intră în biserică”.
În noaptea de Înviere restricțiile de circulație se ridică, iar creștinii vor putea participa la slujbele de Înviere, nu vor trebui să completeze declarații.
„Așa vom organiza lucrurile ca totul să se desfășoare în liniște și bună rânduială. Aceste lucruri sunt deja prevăzute în hotărârea de Guvern pentru starea de alertă care este acum în vigoare și nu vor exista modificări în aceste reglementări. Deci nu vor fi restricții suplimentare în noaptea de Înviere, dimpotrivă, vor fi mai puține restricții. Ne dorim ca oamenii să poată merge la biserică”, afirmă Iohannis.
Mască, distanțare socială și dezinfectant
Românii vor trebui să respecte în noaptea de Înviere cele trei reguli: mască, distanțare socială și dezinfectant, spune premierul Florin Cîțu, care precizează că a primit și de la Patriarhia Română un set de recomandări.
„Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanții cultelor religioase care sărbătoresc în perioada următoare Paștele. Am vrut să discutăm puțin despre cum se va desfășura acea noapte, care vor fi regulile. Lucrurile sunt foarte simple pentru acea noapte din punctul nostru de vedere – doar respectarea regulilor pe care le avem: mască, distanțare socială și dezinfectant”, spune Florin Cîțu
El mai spune că autoritățile nu vor interveni asupra modului în care se desfășoară slujbele.
„Am primit și de la Patrirhia Română un set de recomandări. Le luăm în calcul. Eu cred că lucrurile sunt foarte clare și cu siguranță vom avea o noapte a Paștelui fără niciun fel de probleme. Le-am mulțumit sincer reprezentanților cultelor pentru implicarea în campania de informare până acum cu privire la vaccinare și am cerut în continuare susținere. Este foarte important, am spus, ca să avem parte de sărbători în viitor fără mască, fără distanțare, fără dezinfectant să avem o campanie de vaccinare de succes”, conchide premierul.