Conform agendei prezidenţiale, Iohannis va fi primit de Biden la ora locală 13.30 (20:30, ora României).
”Cu acest prilej, vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaţionale şi bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi şefi de stat îl va ocupa situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic.
Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite şi reconfirmarea relaţiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state şi a cooperării multisectoriale.
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate şi actor activ în gestionarea crizelor internaţionale şi respectat de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Din delegaţia oficială care îl va însoţi pe preşedinte la Washington, D.C., vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Administraţia Prezidenţială a adăugat că, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu preşedintelui României, ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european.
Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie, în cei 24 de ani de la înfiinţarea premiului.
Ceremonia de decernare a premiilor Atlantic Council Distinguished Leadership va avea loc în 8 mai, la ora locală 19.00 (9 mai, ora 2.00, ora României), iar Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune.
Consiliul Atlantic este o prestigioasă organizaţie americană de tip ”think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale.
Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalităţi care întruchipează esenţa relaţiei transatlantice şi care au contribuit la consolidarea acesteia, în toate dimensiunile sale (politic, economic, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.).
Printre personalităţile cărora li s-a acordat, de-a lungul timpului, The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii Statelor Unite ale Americii George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden, Jr. (2011) – actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008), precum şi alţi şefi de stat şi de guvern sau lideri de organizaţii internaţionale.