Decizia a fost anunțată pe Facebook de reprezentanții societății edilitare care administrează cimitirele din orașul Galați. Măsura intră în vigoare chiar din această săptămâna.
„Anunț important. Începând cu data de 23.08.2021 nu se mai fac înhumări duminica, ca urmare a deciziei nr.281/19.08.2021, decât dacă decesul s-a produs în urma infecției cu SARS CoV-2”, a anunțat, pe Facebook, directorul societății edilitare Gospodărire Urbană, Dragoș Magearu.
Numeroși gălățeni au reacționat pe rețele de socializare.
„Asta mai lipsea! De parcă îți alegi ziua în care să mori. Mare ți-e grădina Doamneee”, a comentat o gălățeancă.
Cei mai mulți au făcut haz de necaz. „Duminică depănați amintiri cu mortul”, a spus o femeie completată de un bărbat. „Nu mai înjurați degeabă și vă amărâți!!! Duminică să duceți decedatul în față la Gospodărire și să-l lăsați acolo!”
Directorul societății edilitare a reacționat și a explicat că înmormântările nu erau permise nici până în prezent. La Serviciul Cimitire programul de lucru este de luni până joi în intervalul orar 8.00 -18.00, vineri și sâmbătă de la 8.00 la 14.00, iar duminica nu se lucrează.
Totuși, înhumările se făceau și duminica deoarece groparii veneau la cimitir în timpul lor liber. Documentul își propune să elimine această cutumă care contravine legii, a precizat Dragoș Magearu.
„Eu înțeleg nemulțumirea oamenilor. Noi ne dorim să oferim niște servicii cât mai bune la niște standarde europene, ca în toate țările civilizate. Noi nu am făcut decât să respectăm ce ne-a transmis ITM, în urma unor controale. Acest program este implementat de foarte mult timp. Nu se fac înhumări duminică. Groparii veneau la muncă duminică, dar fără să fie chemați de noi în mod oficial. Ei vin pentru că știu că primesc de la fiecare persoană care solicită înhumare acea atenție. Eu nu am făcut decât să dau o decizie ca director general să schimb această cutumă, să le impun să nu mai vină la muncă. Era un mers al lucrurilor cunoscut de toată lumea, însă în urma unor verificări cei de la ITM ne-au recomandat să găsim o soluție pentru a respecta legislația”, a declarat directorul Dragoș Magearu.
Reprezentantul societății edilitare gălățene mai spune că nu găsește angajați și că departamentul juridic al instituției încearcă să găsească soluții astfel încât înmormântările să fie permise și duminica.