În octombrie anul trecut, Dorian Popa, care are peste 2 milioane de abonați la canalul său de YouTube, a fost depistat sub influența canabisului în timp ce conducea o mașină de lux.
Judecătoria i-a stabilit vinovăția și a hotărât o pedeapsă de opt luni de închisoare, dar cu suspendare și un termen de supraveghere de doi ani.
„Soluția (…) stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului POPA DORIAN-LAURENȚIU, (…), fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive (infracţiunea din data de 27.10.2023). (…) Amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în decizia pronunțată marți de Judecătoria Cornetu.
Conform hotărârii instanței, pe durata termenului de supraveghere, Dorian Popa va trebui să îndeplinească mai multe obligații. „Inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”.
Inculpatul este totodată avertizat „asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei potrivit art. 88 C.pen”.
Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Dorian Popa ar fi fost prins, în seara de 27 octombrie 2023, sub influența drogurilor în timp ce conducea o mașină de lux îmbrăcat doar în lenjerie intimă, după cum informau atunci surse judiciare. Influencerul a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, aproape de casă.
Raportul toxicologic realizat la INML a confirmat prezenţa în organism a canabisului în cazul lui Dorian Popa.
Într-o primă reacție, vloggerul a recunoscut că a consumat canabis, spunea că nu are „circumstanțe atenuante” și că îi pare „nespus de rău” că a dat un exemplu negativ tinerilor care îl urmăresc.