„În urma evaluării efectuate de către echipajele medicale, patru victime din cele cinci aflate în microbuz au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Bacău, iar o persoană, din nefericire, a fost declarată decedată. Din cele 60 de persoane aflate în autocar, o victimă a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, locotenentul Ana-Maria Cioaric.

O parte dintre pasagerii autocarului au fost transportaţi cu microbuzele Detaşamentului de Pompieri Bacău la Căminul Cultural din comuna Nicolae Bălcescu, urmând să fie preluaţi de o altă maşină pentru a-şi continua călătoria, iar alţii au fost preluaţi de un alt autocar pentru a ajunge la destinaţie.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.