“În rolul de mort înregistrează așa-zisul comic, care, atârnat în meserie de fusta cu adevărat marii actrițe Stela Popescu, nu făcea să râdă decât curcile, poate cel mai mare succes al carierei sale, comparabil cu cel al vânătorului de rinichi”, a comentat reputatul jurnalist.
Nici la moartea lui Maradona CTP-ul nu a avut cuvinte prea frumoase despre cel considerat “Dumnezeul fotbalului”. “Maradona s-a jucat cu fotbalul, genial, cum zice toată lumea, dar spiritul sportiv i-a fost străin: a jucat drogat de nenumărate ori și s-a lăudat toată viața cu un gol necinstit, înscris cu mâna împotriva Angliei, ba l-a mai luat și pe Dumnezeu părtaș la mânăria lui. Mai e de mirare că și-a bătut joc nu o dată de Papa Ioan Paul al II-lea?
Sau că în argoul din România, câteva metode de furt și înșelat oamenii au fost botezate de hoți, în semn de respect și prețuire, Maradona?”
Pus în gardă de comentariile lui Cristian Tudor Popescu, Ilie Năstase a declarat că nu se așteaptă să fie nici el menajat. „Voi vă daţi seama ce va fi la gura lui când voi muri eu?”.