În mijlocul zilelor incerte și adesea perfide ale lui decembrie 2025, când noțiunile “patriotism” și “suveranism” sunt terfelite și golite de conținut, când multora li se pare din ce în ce mai greu să despartă adevărul de minciună, cu războiul mai aproape ca niciodată după 80 de ani de pace, apare de nicăieri pentru unii, dar providențial pentru noi, un simbol de peste timp: Ilie Lazăr, tribunul Maramureșului, cum era cunoscut în epocă!
Materialul de față este primul episod al unei campanii publicistice intitulate ”Restituiri. România și istoria care lipsește” și dedicate recuperării memoriei naționale și readucerii în spațiul public a unor destine românești uitate, ignorate sau nedrept marginalizate. Printr-o serie de articole de presă și emisiuni, campania își propune să completeze golurile din istoria oficială și să pună în lumină oameni și fapte care au contribuit decisiv la construcția României, fără a beneficia însă de recunoașterea cuvenită.
Ilie Lazăr, un monument al memoriei naționale
Ilie Lazăr, o figură incredibilă, un personaj aproape neverosimil, un mit dintr-o poveste seculară, cel care este legat puternic de Marea Unire și de rezistența anticomunistă, a fost evocat recent de o mână de oameni în Giulesti, comuna natală de lângă Sighetu Marmației, la 130 de ani de la nașterea sa, în 12 decembrie 1895.
Cu aceeași ocazie, Ion-Andrei Gherasim, Președintele Fundației “Corneliu Coposu”, nepot al lui Ilie Lazăr, și poeta Ana Blandiana, fondatoare, alături de Romulus Rusan, a Memorialului Sighet, au primit titlul de “Cetățean de onoare” al localității Giulești, Maramureș.
Ilie Lazăr a avut un rol activ în evenimentele din Bucovina din noiembrie 1918, fiind implicat direct în acțiunile românilor ardeleni și bucovineni pentru afirmarea autorității românești. După ce a fost înrolat pe parcursul Marelui război din inima Maramureșului în armata austro-ungară, după finalul conflagrației a venit la Cernăuți alături de alți fruntași naționali, contribuind la organizarea gărzilor românești și la susținerea politică a Consiliului Național Român, într-un context tensionat, marcat de retragerea autorităților imperiului aflat în dezintegrare…
Prin prezența și acțiunile sale a sprijinit securizarea procesului de votare din 28 noiembrie 1918 când s-a consfințit unirea Bucovinei cu Regatul României, episod ce a completat edificiul Marii Uniri. După doar câteva zile, întors în țară, Ilie Lazăr a devenit cel mai tânăr semnatar al Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918, intrând în istorie ca simbol al generației care a făurit România Mare.
Ilie Lazăr a fost un far călăuzitor pentru moroșenii lui atât în vremurile de ocupație austro-ungară, cat și în toată perioada de înflorire de după 1 decembrie 1918! Paradoxul amar a făcut ca valoarea de simbol să nu scadă, nici după încarcerările succesive din regimurile carlist – antonescian și comunist, ba dimpotrivă, a rămas până la moarte unul dintre românii de care până și tovarășii târzii din “epoca Ceaușescu” s-au temut!
După golgote succesive, după tratamente absolut bestiale în pușcăriile cele mai teribile, în niște “fabrici” de exterminare ale regimului instaurat de Moscova imediat după 1945, Ilie Lazăr – cel care i-a stat alături până la final marelui Iuliu Maniu – a continuat chiar și așa, după torturi și umilințe inimaginabile să rămână până la sfârșitul vieții un exemplu de rezistență și demnitate, atribute despre care se opina la comemorarea de la Giulesti din 12 noiembrie, că ar putea fi și un dat al locului în care s-a născut! Un loc de unde într-o zi de iarnă maramureșeană, s-a făcut iar lumină și o minimă dreptate, pentru mult prea chinuitul făurit de țară. Chiar și așa, postum, târziu, dar atât de important pentru unul dintre cei doar câțiva salvatori ai demnității noastre, cei care au parcurs amarul drum al celor puțini…
Un act de justiție simbolică
”Restituiri. România și istoria care lipsește” va continua pe întreg parcursul anului viitor, nefiind un exercițiu nostalgic, ci un demers necesar de adevăr și echilibru. Campania va aduce în prim-plan atât figuri mari ale istoriei, militari, intelectuali, artiști, oameni de stat, inventatori sau vizionari, cât și oameni simpli, anonimi, ale căror gesturi, sacrificii sau alegeri au avut un impact profund asupra comunităților și epocilor lor. Destine frânte, biografii falsificate, nume șterse din manuale sau împinse în note de subsol vor fi reanalizate cu onestitate, rigoare documentară și respect față de fapte.
Prin investigație jurnalistică, documente de arhivă, mărturii, analize istorice și dialoguri cu specialiști, ”Restituiri. România și istoria care lipsește” va reda publicului o istorie vie, nuanțată, eliberată de clișee, propagandă sau tăceri convenabile. Este o invitație la reflecție, la reconectarea cu trecutul real și la înțelegerea identității noastre dincolo de mituri simplificatoare.
”Restituiri” este, în esență, un act de justiție simbolică: o încercare de a reda voce celor care au fost reduși la tăcere și de a repune în circulație adevăruri care lipsesc din narațiunea dominantă. Pentru că o societate care nu-și cunoaște trecutul real riscă să-l repete sau să-l piardă definitiv.
