Hipsterii corporatiști petreceau din plin cu fresh-uri de portocale, smoothie-uri de varză, spanac, urzici și mușețel, sărbătorind la clubul ”Afga”, evident pe ritmuri de manele, ziua de naștere a unui coleg, în momentul în care au fost luați pur și simplu pe sus de reprezentanții Poliției Locale din sectorul 3, rupți pe genunchi, învinețiți cu pulanele, buzunăriți în căutarea documentelor de identitate și târâți de bărbi în dubele autorităților.
Protagoniștii episodului au fost eliberați din arestul Poliției Locale abia în această dimineață, după intervenția primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, și a edilului Sectorului 1, Clotilde Armand, aceștia solicitându-i în mod imperativ colegului de la 3, Robert Negoiță, să își determine zbirii din subordine să înțeleagă faptul că între Afganistan și Afga Lipscani nu se poate pune semnul egal nici măcar atunci când ai opt clase la seral și te-au angajat la Primărie pentru că ai votat cu PSD-ul.
”Ne pare rău pentru incidentul creat”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 3 dat astăzi publicității, ”însă episodul demonstrează o dată în plus faptul că moda bărbilor poate fi extrem de dăunătoare sănătății purtătorilor, mai ales când cluburile în care alegi să te distrezi seamănă uneori la perfecție cu grotele în care trăiesc, și din care au ieșit din nou de curând, talibanii, pentru a pune mâna pe putere la Kabul”.