Poliţia Judeţeană Galaţi a fost sesizată, joi, printr-un apel la 112, despre faptul că un copil de aproximativ 5 ani a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiştilor, în faţa clădirii cunoscută sub numele de “Casa Roşie”, din municipiul Galaţi.
Femeia i-a spus micuțului că merge să ia covrigi și l-a lăsat acolo
“La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Minorul a fost preluat de poliţie, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, judeţul Constanţa, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, s-a deplasat în cursul dimineţii cu un microbuz în municipiul Galaţi împreună cu minorul şi pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi”, a transmis IPJ Galaţi.
Femeia a fost găsită în comuna Cudalbi, la adresa unde locuieşte fără forme legale, şi a fost dusă la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru audieri. În acest caz s-a întocmit dosar penal pentru abandon de familie, cercetările fiind continuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Copilul a fost preluat şi va rămâne momentan în grija Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.
“În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de aceasta s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. A fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi, urmând ca în cursul zilei de 23 iulie 2021, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă”, a anunţat Poliţia Judeţeană Galaţi.