Această măsură face parte din al doilea pachet de reforme asumat de Guvernul Bolojan.
Conform raportului, A.S.F. estimează o reducere de ”aproximativ 80 de posturi”. Aceasta va duce la o ”potențială reducere cu 39 de salariaţi” a personalului încadrat.
”Aproximativ 35 de posturi vor fi reduse ca urmare a aplicării procentului de 30% structurilor suport din cadrul autorității, precum şi aproximativ 45 de posturi ca urmare a aplicării procentului de 10% pentru structurile de specialitate din cadrul A.S.F., rezultând o reducere de aproximativ 80 de posturi, din numărul total de 544 posturi.
Astfel, din numărul total de 503 salariaţi la 01.01.2025, prin aplicarea dispozițiilor legale, la data de 01.01.2026 autoritatea va avea un număr de 464 salariaţi, rezultând o potențială reducere cu 39 de salariaţi a personalului încadrat în structurile A.S.F.”, se arată în acest raport.
ASF avertizează că activitatea sa va fi afectată
În raport, ASF avertizează că procesul de reorganizare a Autorității de Supraveghere Financiară va fi afectat de această reorganizare.
”Deşi legiuitorul defineşte, ca obiectiv al legii, eficientizarea activității autorităţilor administrative autonome, aplicarea rigorilor impuse de Legea nr. 145/2025, afectează direct capacitatea A.S.F. de a-şi îndeplini obligațiile rezultate din legea de organizare și funcționare, creează dificultăți majore în păstrarea personalului de specialitate, precum şi în atragerea de noi specialişti, în contextul sporirii competențelor A.S.F. rezultate din adoptarea la nivel național a noului cadru legislativ european.”, se arată în document.
Șeful ASF: ”Explicați-mi perceptul de sinecură politică”
Marți, președintele ASF, Alexandru Petrescu, a fost întrebat la Parlament ”cum va afecta sau cât de mult va afecta activitatea ASF această reducere de personal”.
”Urmează să definitivăm, elementele cifrice de reducere le-am prezentat și în raport, le-am prezentat și în cadrul comisiei. Urmărim să nu există disfuncționalități în activitatea de supraveghere”, a spus șeful Autorității.
”Vă recit din lege. Vor fi desființate posturi, vor fi concediați și oameni.”, a mai declarat Petrescu.
Constantin Toma, corespondent PRO TV: Câți din acești oameni care rămân sunt cu adevărat profesioniști și câți sunt sinecuri politice, domnule Petrescu?
Alexandru Petrescu: ”Nu vă pot răspunde la această întrebare. Explicați-mi perceptul de sinecură politică. Va fi un o procedură competitivă de selecție. Cei care își vor însuși curricula vor trece de comisia de examinare și probabil unii vor rămâne, alții vor pleca.”











