„Opinez că e profund greșit ca Poliția Română să-i facă imagine unui om politic și pare ceva de o slugărnicie incredibilă”, scrie cu curaj polițistul brașovean.
Acesta mai arată că sunt multe cazuri ale unor polițiști corupți sau „boacăne” comise de unii agenți, care sunt trecute cu vederea, în timp ce pe pagina Poliției sunt promovate doar lucrurile pozitive.
Godină subliniază că Bode e om politic, nu e polițist, „chiar dacă merge el cu sirene și girofaruri prin trafic”, si firesc ar fi să își promoveze activitatea pe pagina Ministerului de Interne.
„Luni să nu vă faceți planuri, vom fi toți la serviciu, e o misiune amplă cu efective mărite – Ăsta e unul dintre mesajele cu care mă trezesc din când în când și care îmi dă tot programul peste cap. Ești recompensat apoi cu timp liber, chiar dacă tu te duci la serviciu când ești chemat, iar liber îți iei când se poate. La astfel de misiuni, prezența „la bază” se face pe la orele 3, 4, cel târziu 5 dimineața.
Când sunt ceva misiuni mai cu impact, pe grupări de interlopi, pe lemne sau pe alte infracțiuni grave, de obicei se ocupă cineva și de făcut niște poze pentru pagina de Facebook a Poliției Române. Ba la plecarea în misiune e filmată coloana de dube cu girofaruri, ba sunt date ceva filmări cu spartul ușilor sau sărtiul gardurilor. Mi se pare normal ca astfel de acțiuni să fie mediatizate, iar în 2022, o instituție ca Poliția Română e normal să aibă o pagină de Facebook și să posteze astfel de lucruri.
Mulți întreabă, prin comentarii, de ce nu sunt arătate și cazurile de polițiști corupți sau alte boacăne. E simplu, acolo e o pagină de promovare a activității poliției și e logic că vor fi postate doar lucrurile bune și faine.
Doar că, ce să vezi, de o vreme mă tot uit cum Poliția Română, care are o pagină de Facebook cu aproape un milion de urmăritori, distribuie postările domnului Bode, pe persoană fizică.
Să ne înțelegem, cei aproape un milion de urmăritori sunt acolo datorită activității polițiștilor din stradă care a tot fost prezentată pe pagină.
Cu alte cuvinte, Poliția Română îi face imagine domnului Bode, politician și membru de partid cu acte. O să spună unii că e ministru de interne. Așa e, este, deci vorbele i-ar putea fi citate pe pagina MAI, fără să-i fie distribuite postările de pe pagina sa personală.
Nu de alta, dar imaginea asta a poliției este făcută pe spatele polițiștilor operativi care muncesc și sunt dedicați acestei profesii, unii dintre ei își pierd viețile în timpul serviciului.
Opinez că e profund greșit ca Poliția Română să-i facă imagine unui om politic și pare ceva de o slugărnicie incredibilă. Mi-i și imaginez pe oamenii ăia de se ocupă de pagina de Facebook cum stau să vadă ce a mai postat dl Bode ca să-i dea share. Sau poate îi sună careva să le spună „băieți, a postat domn’ ministru ceva, dați și voi un share acolo”.
Băieți, promovați polițiștii. Domnul Bode e om politic, nu e polițist, chiar dacă merge el cu sirene și girofaruri prin trafic. Îl plictisesc oricum și îl ia somnicul de la ele. Cu scuzele de rigoare pentru campionul mondial, dar într-o singură poză putem vedea două tipuri de pupat în cwr, unul pentru capital de imagine și altul din slugărnicie”.