Un purtător de cuvânt al partidului de extremă- dreaptă VOX, din Spania, care a organizat conferința, a confirmat pentru G4Media că Simion a fost dat afară de la eveniment. Reprezentanții partidului s-au declarat ”șocați” de comportamentul liderului AUR, acuzat că a mințit într-o serie de postări pe Twitter.
„Domnul Simion nu a fost invitat la summit-ul de la Madrid. Este corectă informația că a fost scos afară de forțele de ordine pentru că n-a fost invitat. Nu a primit nici o invitație. Nu suntem deloc mulțumiți cu această situație. Nu este adevărat nici că a semnat declarația comună, decât dacă s-a ascuns undeva. Suntem șocați de această informație. Este prima dacă când se întâmplă așa ceva în istoria noastră politică”, a declarat Alonso de Mendoza, un purtător de cuvânt al delegației VOX din Parlamentul European.
George Simion a susținut într-o serie de postări pe Twitter că reprezintă țara noastră la conferința suveraniștilor de la Madrid, alături de PNȚCD. Co-președintele AUR neagă că a fost dat afară de la eveniment, explicând că era cazat la hotelul unde se ținea conferința și că a avut mai multe întâlniri cu liderii polonezi și VOX. Despre postările de pe Twitter în care spunea că se află la conferință, acesta nu și le asumă și spune că au fost puse de echipa sa.
Potrivit unor surse, George Simion ar fi reușit să intre în hotelul unde s-a organizat summit-ul pretinzând că este secretarul reprezentantului PNȚCD.