Acesta a spus că aceste măsuri sunt discriminări, iar partidul său va face tot ce este posibil pentru a împiedica implementarea lor în România. „Dacă e nevoie ne legăm în lanțuri în Parlamentul României pentru a opri discriminarea pe bază de vaccinare”, a spus Simion la Antena 3.
„Șeful domnului Barna, șeful domnului Cioloș din Franța domnul Macron a introdus aceste restricții absolut aberante. Suntem împotriva certificatului şi categoric împotriva oricărei forme de restricție a libertății de circulație în interiorul Uniunii Europene și împotriva oricărei forme de discriminare. Poporul din întreaga Europă se trezeşte”, a declarat George Simon.
„Ceea ce vedem acum este poporul din întreaga Europă care se trezește. Au fost proteste mari împotriva lui Macron care o să îl afecteze pentru că avem alegeri prezidențiale în Franța. Colegii din Italia au organizat proteste în Parlamentul din Italia și au avut loc demonstrații mari în majoritatea orașelor. La fel se va întâmpla și în România dacă domnul Barna insistă cu vaccinarea obligatorie”, a adăugat liderul AUR.
„Colegii noștri din AUR Cluj au făcut un protest în fața Universității Babeș Bolay pentru că nu vor fi primiți la cursuri studenții nevaccinaţi. (…) O să ne luptăm, și dacă e nevoie ne legăm cu lanțuri în Parlamentul României pentru a opri discriminarea pe bază de vaccinare. Se încearcă pe baza unor noțiuni nobile precum sănătatea, siguranța să ni se dea calificative «tu ești bun că te-ai vaccinat, tu nu ești bun că nu te-ai vaccinat»”, a conchis Simion.